Ascultă Radio București FM Live

DSP Bucureşti susţine că va elibera în termenul legal autorizaţia de funcţionare în cazul Spitalului Colentina

DSPMB va elibera în termenul legal noua autorizaţie sanitară de funcţionare.

DSP Bucureşti susţine că va elibera în termenul legal autorizaţia de funcţionare în cazul Spitalului Colentina
Foto: foto: Adriana Baciu

Articol de arionmihaela, 10 decembrie 2024, 19:45

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a anunţat că va elibera în termenul legal noua autorizaţie sanitară de funcţionare pentru secţiile Spitalului Clinic Colentina.

Anterior, unitatea medicală a anunţat că, începând de marţi, temporar, nu se vor mai face internări în patru secţii şi două compartimente, ca urmare a faptului că unitatea medicală aşteaptă eliberarea unei noi autorizaţii de funcţionare din partea DSP Bucureşti.

Este vorba despre Secţia Neurochirurgie, Secţia Hematologie I, Secţia Clinică Ortopedie I, Secţia Clinică Ortopedie II, Compartiment ORL, Compartiment chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

Potrivit unui comunicat de presă al DSPMB, Spitalul Clinic Colentina funcţionează în prezent în baza Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare, emisă cu Program de conformare.

În ceea ce priveşte paturile aferente secţiilor Hematologie I, Ortopedie-Traumatologie I şi II, Neurochirurgie, Compartimentul ORL, Compartimentul de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi extinderi ale unor secţii medicale, reprezentanţii DSPMB afirmă că acestea se află în curs de autorizare.

„În baza dosarului şi a documentaţiei înaintate către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, aceasta a transmis către reprezentanţii Spitalului Clinic Colentina mai multe solicitări de remediere a neconformităţilor constatate, atât în urma analizării documentaţiei depuse, cât şi cu ocazia vizitelor de evaluare în teren. Neconformităţile constatate de către personalul DSPMB puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical, motiv pentru care au fost făcute numeroase recomandări de rezolvare a situaţiilor identificate.  Ca răspuns la adresele DSPMB din 1.11 şi 26.11.2024, Spitalul Clinic Colentina a transmis abia în data de 06.12.2024 măsurile privind remedierea neconformităţilor, memoriul tehnic refăcut, noile circuite funcţionale, intervalele orare ale acestora; de asemenea, s-a transmis şi nota justificativă privind actualizarea şi întocmirea noilor programe de conformare (documente asumate de către conducerea unităţii sanitare). DSPMB va elibera în termenul legal noua autorizaţie sanitară de funcţionare”, se arată în comunicat.

Actualitate luni, 31 martie 2025, 09:01

Circulația oprită la Comarnic, sunt scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă aflată pe DN 1

Update: IGSU/DSU Nu sunt persoane rănite, Operațiunea de transvazare a fost finalizată cu succes. Echipajul CBRN a efectuat noi măsurători și...

Circulația oprită la Comarnic, sunt scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă aflată pe DN 1
Actualitate luni, 31 martie 2025, 07:07

Cum să… creăm copiilor rutine de dimineață și de seară? VIDEO

A construi o rutină înseamnă să acorzi timp, intenție și să vrei să faci asta. Rutina aduce siguranță și stabilitate, mai ales pentru...

Cum să… creăm copiilor rutine de dimineață și de seară? VIDEO
Actualitate luni, 31 martie 2025, 06:50

Va ploua temporar

Astazi in Capitala cerul va fi temporar noros si trecator va ploua. Vantul va sufla slab si moderat iar temperatura maxima va fi de 19 grade. In tara...

Va ploua temporar
Actualitate duminică, 30 martie 2025, 16:53

Meteo: Vreme caldă, dar instabilă

La noapte, cerul va avea înnorãri temporare, însã probabilitatea de ploaie va fi redusã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura...

Meteo: Vreme caldă, dar instabilă
Actualitate duminică, 30 martie 2025, 13:36

Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare

Vor putea începe şcoala din toamnă copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august inclusiv şi cei care fac această vârstă până la finalul...

Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare
Actualitate duminică, 30 martie 2025, 12:57

Program prelungit pentru opt linii de transport în comun, pentru meciul Dinamo-FCSB

Liniile 1, 10, 40, 55, 86, 90, 104 şi 311 vor avea un program de circulaţie prelungit în seara zilei de duminică, 30 martie 2025, pentru a...

Program prelungit pentru opt linii de transport în comun, pentru meciul Dinamo-FCSB
Actualitate duminică, 30 martie 2025, 12:09

Guvernul României pregăteşte o nouă ediţie a programului de internship

150 de tineri cu vârsta între 16 şi 27 de ani vor avea posibilitatea să lucreze în lunile iulie şi august împreună cu angajaţii din Guvern....

Guvernul României pregăteşte o nouă ediţie a programului de internship
Actualitate duminică, 30 martie 2025, 11:39

14 şoferi sub influenţa drogurilor şi 61 care consumaseră alcool, scoşi din trafic în ultimele 24 de ore

Angajaţii MAI au desfăşurat în ultimele 24 de ore peste 3.800 de intervenţii pentru protejarea cetăţenilor. Au fost efectuate peste 50.000 de...

14 şoferi sub influenţa drogurilor şi 61 care consumaseră alcool, scoşi din trafic în ultimele 24 de ore