Ascultă Radio București FM Live

Dinamo București „își ia adio” de la Cupa României, după remiza din ultima etapă cu Petrolul Ploiești: atenția „câinilor” îndreptată exclusiv pe campionatul intern

Dinamo București a remizat, scor 0-0, în runda a treia și, totodată, ultima etapă din actuala ediție de Cupa României, în compania celor de la Petrolul Ploiești, pe teren propriu, mai exact, în interiorul arenei „Arcul de Triumf”, care nu a avut parte de o asistență deloc consistentă, iar parcursul ambelor echipe din a doua competiție internă ca importanță s-a încheiat încă din faza grupelor. Pentru elevii antrenați de Zeljko Kopic, rezultatele din această întrecere internă nu au fost deloc unele satisfăcătoare, iar formația din „Ștefan cel Mare” se va concentra, începând din acest moment, exclusiv pe înfruntările din Superligă, acolo unde miza primelor locuri este una uriașă. Din grupa B, din care „câinii” și „galben-negrii” au făcut parte, Metalul Buzău și FCSB au progresat în sferturile de finală în această ordine, iar aceste trupe din primul eșalon al fotbalului românesc la care se adaugă și Universitatea Craiova, își iau „la revedere” de la potențialul traseu spre mult râvnitul trofeu.

Foto: Sursă foto: Facebook - DigiSport

Articol de mariosoare, 18 decembrie 2024, 23:57

Dinamo București urmărea să învingă în partida din Cupa României formația din Prahova, Petrolul Ploiești, în ceea ce reprezenta ultima șansă pentru aceste grupări de a se califica în faza sferturilor de finală ale competiției, mai ales ca urmare a situației strânse din ierarhia grupei B, în care era implicată și Universitatea Craiova, o altă echipă de prestigiu din fotbalul românesc, dar și Metalul Buzău, una dintre „revelațiile” acestei ediții din Cupa României. „Câinii” izbutiseră să adune un singur punct până la ora startului meciului cu „găzarii”, la capătul duelului contra trupei din liga secundă, terminat la egalitate, scor 0-0, dar și ca urmare a eșecului suferit în runda inaugurală în compania marii rivale din oraș, FCSB, scor 0-4.

De partea cealaltă, ploieștenii strânseseră trei puncte până la momentul disputării acestei înfruntări cu „câinii roșii”, datorită victoriei bifate împotriva celor de la Agricola Borcea, iar în cealaltă etapă desfășurată, fotbaliștii celor de la Petrolul fuseseră învinși de Universitatea Craiova, pe teren propriu, scor 0-2. În cele mai recente cinci partide din toate competițiile, fotbaliștii clubului din „Ștefan cel Mare” înregistraseră trei succese și alte două rezultate de egalitate, fiind neînvinsă pe teren propriu de aproximativ un an de zile, pe când prahovenii bifaseră trei eșecuri și alte două remize în același interval de timp, elevii antrenați de Mehmet Topal situându-se într-un moment de „cumpănă”, ca urmare a acestor cifre deloc grozave.

„Alb-roșii” aveau nevoie să obțină un succes în acest meci, iar celelalte rezultate să fie unele de folos, mai exact, rivala bucureșteană, FCSB, să o „răpună” pe Universitatea Craiova, iar Metalul Buzău să „se încurce” pe terenul „modestei” grupări, Agricola Borcea, trupă din liga a treia din fotbalul românesc. Zeljko Kopic a propus un prim 11 din care au făcut parte jucători de bază precum Hakim Abdallah sau Cristian Costin, dar în mare parte, antrenorul croat a mizat pe componenți ai lotului dinamovist care nu sunt dispuși să prindă îndeajuns de multe minute în Superligă, astfel că aceștia au fost introduși de la bun început în duelul din Cupa României. Mehmet Topal, pe de altă parte, managerul turc al ploieștenilor, a aliniat la ora startului acestui joc fotbaliști mult mai experimentați și care alcătuiesc mai des primul 11 și în campionatul intern, iar nume precum Mario Bratu, Sergiu Hanca, fostul jucător al „alb-roșilor” sau Christian Irobiso au început partida pe teren.

Confruntarea din Capitală a debutat cu un joc de pase simplist prestat de ambele echipe, gazonul fiind, de asemenea, un impediment în progresarea cu balonul la picior, iar prima ocazie a fost consemnată abia la mijlocul primei reprize, oportunitatea aparținând formației bucureștene, la capătul unei acțiuni purtate în trei fotbaliști. De pe linia de fund, căpitanul din acest meci, Răzvan Patriche, a pasat între linii pentru Ahmed Bani, iar după ce extrema dreaptă a dinamoviștilor s-a răsucit pe lângă doi adversari, acesta l-a găsit demarcat în poziție promițătoare pe Alberto Soro. Fotbalistul iberic al „câinilor” s-a descotorosit de un oponent, iar din apropiere de Ioan Tolea, de la circa 20 de metri, spaniolul echipei pregătite de Zeljko Kopic a șutat înspre buturile adverse, dar Oscar Linner a prins mingea ce s-ar fi dus în vinclul porții sale.

Următoarea șansă notabilă din această înfruntare a apărut abia în repriza secundă, atunci când, din pricina unei erori comise la centrul terenului de fotbaliștii antrenați de Mehmet Topal, Hakim Abdallah a recuperat și s-a decis să paseze în imediata zonă disponibilă, acolo unde se afla Iulius Mărginean. Tânărul mijlocaș al celor de la Dinamo nu a stat prea mult pe gânduri și a „proiectat” o execuție „violentă” direcționată înspre colțul lung, iar după ce mingea a prins pământul, s-a scurs la puțină distanță pe lângă stâlpul din dreapta porții apărate de goalkeeper-ul suedez al oaspeților. Scorul a rămas același, la fel cum s-a petrecut și peste câteva minute, atunci când Sergiu Hanca, primind un balon într-un spațiu aglomerat, a fost „trădat” de preluare și i-a permis aceluiași Iulius Mărginean să intre în posesia balonului. Omul din zona mediană a formației din „Ștefan cel Mare” a refuzat să continue faza cu o pasă în partea dreaptă pentru Hakim Abdallah, aflat într-o poziție favorabilă, iar finalizarea sa precipitată, din cădere, nu a creat probleme prea mari.

Cea mai mare ocazie de gol a „câinilor” a fost adnotată cu 25 de minute înainte de terminarea partidei, atunci când Adrian Caragea a depășit extrem de ușor, iar, mai apoi, a „inventat” o pasă verticală în profunzime pentru Hakim Abdallah. Atacantul din Madagascar a scăpat de marcajul cuplului de fundași centrali al ploieștenilor, dar, rămas într-un duel singular cu portarul oaspeților, vârful insular a șutat pe lângă poartă, după ce balonul i-a sărit din gazon într-un mod neanticipat fix în momentul în care a dorit să finalizeze acțiunea creată de echipa dinamovistă. Lovitura putea fi dată de fotbaliștii formației ce evoluează în meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Ilie Oană”, deoarece cu aproximativ 10 minute rămase până la intrarea în prelungirile arătate de la marginea terenului, Mario Bratu și-a pus într-o cursă ideală un coechipier, ca urmare a declanșării unui contraatac după o lovitură de colț executată slab de gazde.

Cătălin Tolea a intrat în posesia balonului și a avansat cu mingea la picior timp de secunde bune, traversând o bucată consistentă de teren, iar atunci când a intrat în careu și s-a apropiat „furtunos” de buturile apărate de Alexandru Roșca, fotbalistul prahovenilor a șutat dintr-un unghi destul de închis la colțul lung, dar mingea nu a prins spațiul porții, iar rezultatul final al partidei din Capitală a fost unul fără goluri. În această situație, niciuna dintre cele două trupe nu a obținut vreun loc calificabil în sferturile de finală ale Cupei României, pentru că ploieștenii au încheiat această etapă a competiției pe locul al patrulea cu un total de patru puncte, în timp ce, la două lungimi în spatele celor de la Petrolul s-a ierarhizat trupa condusă de pe margine de Zeljko Kopic. În etapa următoare din Superligă, dinamoviștii vor evolua în derby-ul mult așteptat al sfârșitului de an, cel cu Rapid București, ce va fi disputat pe „Arena Națională”, pe când „galben-negrii” au de jucat pe teren propriu împotriva Unirii Slobozia.

Etichete:
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 12:15

„Reghinul răsună din nou” – Concert simfonic în inima orașului, dedicat tradiției lutieriei, cu sprijinul Rompetrol

Pe 29 aprilie, orașul Reghin, recunoscut drept capitala lutieriei din România, va găzdui un eveniment de excepție, anume un concert simfonic ce...

„Reghinul răsună din nou” – Concert simfonic în inima orașului, dedicat tradiției lutieriei, cu sprijinul Rompetrol
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 12:06

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie, a anunţat  într-o...

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 12:04

Minelli lansează „Disturbia” în colaborare cu R. City, după 5 ani de căutări | VIDEO

Artista pop internațională Minelli a fost invitata specială în matinalul București FM, unde a vorbit cu entuziasm despre cel mai recent single...

Minelli lansează „Disturbia” în colaborare cu R. City, după 5 ani de căutări | VIDEO
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 12:01

Regizorul Dan Pița va primi Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Gopo 2025

Regizorul și scenaristul Dan Pița va primi Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Premiilor Gopo 2025. Evenimentul va avea loc pe 29 aprilie,...

Regizorul Dan Pița va primi Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Gopo 2025
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 12:00

Un nou Centru de zi de prevenire a separării copilului de familie în sectorul 3

Dintre cei aproximativ 1.360.000 de copii din România afectaţi de sărăcia severă, care duce la marginalizarea socio-educaţională, la acces...

Un nou Centru de zi de prevenire a separării copilului de familie în sectorul 3
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 11:46

Interes major în București pentru noua Carte Electronică de Identitate

În doar câteva ore din prima zi în care Cartea Electronică de Identitate a devenit disponibilă pentru cetățenii cu domiciliul în București,...

Interes major în București pentru noua Carte Electronică de Identitate
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 11:20

STS la Porți Deschise la Palatul Cotroceni

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) va participa, în weekendul 25 – 27 aprilie 2025, la evenimentul Porți Deschise la Palatul Cotroceni....

STS la Porți Deschise la Palatul Cotroceni
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 11:05

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat surse...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu