“Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în regia lui Vlad Cristache, avanpremieră la Teatrul Nottara
Articol de andreiabarsanbfm, 20 decembrie 2024, 13:12 / actualizat: 20 decembrie 2024, 14:46
Unul dintre cele mai așteptate spectacole ale acestui final de an iese la rampă, în această seară, la Teatrul Nottara, la Sala Horia Lovinescu, de la ora 19:00. Este vorba de “Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, după romanul omonim al lui Ken Kesey, în regia lui Vlad Cristache.
Așa cum a anunțat regizorul, în premieră, la București FM, pentru rolurile principale există dublă distribuție:
Pe 20 decembrie îi veți vedea pe Șerban Gomoi în rolul McMurphy și pe Rareș Andrici în rolul Billy Bibbit, iar pe 22 decembrie, cele două personaje vor fi jucate de Adrian Nicolae și Tudor Cucu Dumitrescu.
Și bineînțeles, în ambele variante, pe Florin Piersic Jr., în Șef Bromden , rolul jucat cu mare succes și de tatăl său, în anii 80, la Teatrul Național.
Vlad Cristache: Florin Piersic Jr o să joace Indianul… Da, Florin Piersic senior a făcut acest rol în anii ’80, la TNB. Dar din anii ’80 până acum au trecut foarte mulţi ani şi e momentul să …
Andreia Bârsan: Şi merita şi Florin Piersic Jr acest rol, chiar dacă l-ar fi sau nu l-ar fi jucat tatăl său.
Vlad Cristache: Şi e un actor senzaţional.
Regizorul a mărturisit ce l-a determinat să aleagă acest text:
„E un text care pe mine m-a dărâmat total când l-am citit. Vorbeşte despre ceva ce e foarte important pentru mine acum în societate, despre ideea de libertate, de libertate de expresie, de libertatea gândului, de libertate faţă de normele din ce în ce mai absurde pe care societatea le impune, şi atât de periculoase uneori. Pentru cei ce nu ştiu, textul e povestea unui tip care ajunge într-un ospiciu şi ospiciul ăsta este o metaforă până la urmă pentru o societate plină de reguli care încearcă să uniformizeze toţi indivizii, iar cei care sunt altfel sunt consideraţi nebuni şi îi tratăm cu şocuri electrice, cu multe calmante şi încercăm să-i dresăm până vor deveni acei roboţei obedienţi de care avem noi nevoie în această societate. Şi cumva, uneori, se mai găseşte câte unul care nu vrea să respecte aceste reguli şi vrea să-şi păstreze libertatea spiritului şi acesta este distrus de sistem. Asta e, pe scurt, povestea textului şi e o temă foarte importantă pentru mine”.
”Mă bucur că avem o distribuţie excepţională şi e o reală plăcere”, a spus, la final, Vlad Cristache, în emisiunea Spectacol@București.Ro.
Celelalte personaje sunt interpretate de: Sora Ratched – Isabela Neamțu, Dale Harding – Ionuț Grama, Cheswick – Dan Bordeianu, Scanlon – Ion Grosu, Martini – Mihai Marinescu, Ruckley – Mircea Teodorescu, Sora Flinn – Sorina Ștefănescu, Dr. Spivey – Adrian Nicolae / Șerban Gomoi, Warren, Infirmier – Răzvan Bănică, Williams, Infirmier – Vlad Bălan, Candy Starr – Irina Ștefan, Sandra – Raluca Jugănaru.
Cele două reprezentații din acest weekend sunt deja sold-out, dar mai găsiți bilete pentru 10 și 24 ianuarie 2025.
Premiera oficială va fi pe 31 ianuarie.