Centre de aport voluntar a deșeurilor, în Sectorul 2!
Articol de Mircea Apostolescu, 9 ianuarie 2025, 12:49
Primăria Sectorului 2 pune la dispoziția locuitorilor săi, începând de anul acesta, două centre de aport voluntar pentru preluarea gratuită a deșeurilor, în parteneriat cu operatorul de salubritate SC Supercom SA.
Cetăţenii care locuiesc în Sectorul 2 pot aduce personal deşeurile la unul dintre cele două centre, fără a mai fi nevoie să se programeze şi să aştepte ziua de sâmbătă, zi stabilită în sector pentru colectarea gratuită a deşeurilor voluminoase de către operatorul de salubrizare.
Adresele centrelor de aport voluntar sunt:
- Centrul Obor – Adresa: Str. Heliade Rădulescu nr. 33; program de funcționare de luni până sâmbătă între 08:00-16:00
- Centrul Baicului – Adresa: Str. Baicului nr. 69; program de funcționare de luni până sâmbătă între 08:00-16:00
Cetăţeni pot aduce la centrele de colectare deșeuri textile, deşeuri voluminoase, deșeuri provenite din construcții, deşeuri vegetale, deşeuri electrice.
Pentru predarea deșeurilor la centrele de aport voluntar, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- Prezentarea unui document valabil care atestă faptul că beneficiarul este locuitor al Sectorului 2.
- Deşeurile predate trebuie să fie în prealabil sortate (nu se admit amestecuri de deșeuri).
- Volum maxim admis: 1 mc (pentru cantități mai mari se va realiza solicitare de ridicare la adresa de email: contact@supercom.ro).
- Fiecare beneficiar poate preda maximum 2 mc/lună.
Inițiativa Autorității Locale a Sectorului 2 vine în contextul în care, de la 1 ianuarie 2025, este obligatorie colectarea separată a deșeurilor textile – îmbrăcăminte, lenjerii de pat, covoare etc.