Cele mai apreciate filme nordice, la prima ediție a Nordic Festival din București
Articol de bucurestifm, 22 ianuarie 2025, 12:34
Opt dintre cele mai apreciate lungmetraje de ficţiune nordice recente, premiate la mari festivaluri, un documentar despre Roy Andersson, filmul-cult al lui Nicolas Winding Refn, „Pusher”, proaspăt restaurat, o invitată specială din Islanda şi două proiecții pentru copii fac parte din programul secţiunii de cinema a primei ediţii a Nordic Festival, care va avea loc în perioada 13 – 16 februarie la Bucureşti.
Filmele vor fi proiectate la Cinema Elvire Popesco, iar programul şi biletele sunt disponibile pe website-ul festivalului, nordicfest.ro.
Selecţia cuprinde câte două titluri din cele cinci ţări nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, iar marea majoritate a filmelor se văd în premieră la Bucureşti în cadrul Nordic Festival.
„Programul reflectă bogăţia stilistică şi tematică extraordinară a cinematografiilor nordice, care sunt printre cele mai incitante din Europa. În ciuda diversităţii lor, filmele alese sunt unite printr-un amestec de dramă şi umor, de multe ori negru şi inconfortabil, şi o privire lucidă, pe alocuri incisivă, asupra relaţiilor complicate dintre oameni. În acord cu avansul societăţilor nordice la capitolul parităţii de gen, selecţia cuprinde un număr egal de filme realizate de regizori şi regizoare”, spune criticul de film Ionuţ Mareş, curatorul secţiunii de cinema.
Festivalul va fi deschis joi, 13 februarie, de propunerea Finlandei la Premiile Oscar, „În familie” („Family Time”, 2023), al regizoarei Tia Kouvo, film care a avut premiera mondială în secţiunea Encounters a Festivalului de la Berlin. O familie extinsă se reuneşte de Crăciun, însă tensiunile încep rapid să se amplifice.
Tot din Finlanda vine şi foarte proaspătul „Racheta” („The Missile”, 2024), semnat de o altă regizoare, Miia Tervo. Plasat în Laponia finlandeză în 1984, filmul are în prim-plan o mamă singură, care lucrează la un ziar dintr-o mică localitate și care este atrasă în investigația din jurul prăbușirii unei rachete, care dă peste cap viața comunităţii. Actriţa Oona Airola a fost premiată la Festivalul de la Göteborg pentru interpretarea sa.
Norvegia e reprezentată de „Armand” (2024), debutul regizorului Halfdan Ullmann Tøndel, laureat cu Camera d`Or la Festivalul de la Cannes şi cu European Discovery – Prix FIPRESCI la gala Academiei Europene de Film. Filmul spune povestea lui Elizabeth (Renate Reinsve), care trebuie să gestioneze o situație de neimaginat la școala primară la care merge fiul său.
Un alt mare succes al cinematografiei norvegiene de anul trecut este şi „Loveable” (2024), debutul cineastei Lilja Ingolfsdottir. Filmul o are ca protagonistă pe Maria (Helga Guren), care trebuie să se împace cu ea însăşi atunci când soţul îi spune că vrea să divorţeze. „Loveable” a fost dublu premiat la Festivalului de la Karlovy Vary – Premiul Special al Juriului şi Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Un eveniment special va fi proiecţia filmului „Singurătate” („Solitude”, 2023), în prezenţa regizoarei islandeze Ninna Pálmadóttir, aflată la debut. Selectat la numeroase festivaluri, filmul urmăreşte un fermier în vârstă care se mută pentru prima dată la oraş, unde stabileşte o legătură cu un băiat care vinde ziare.
Din Islanda vine şi „La drum cu mama” („Driving Mum”, 2022), de Hilmar Oddsson. Câştigător al marelui premiu la Tallinn Black Nights Film Festival, filmul are în prim-plan un bărbat care porneşte la drum prin ţară cu mama sa moartă, pentru a-i îndeplini ultima dorinţă – să fie îngropată în satul natal.
„Hipnoza” („The Hypnosis”, 2024), de Ernst De Geer, este o comedie neagră suedeză despre un cuplu de tineri antreprenori a căror relaţie ia o turnură neaşteptată după ce unul dintre ei încearcă terapia prin hipnoză pentru a renunța la fumat. Actorul Herbert Nordrum a fost premiat la Angers şi Karlovy Vary pentru interpretarea sa.
Singurul documentar din program este producţia suedeză „Fraţii Andersson” („The Andersson Brothers”, 2024), a regizoarei Johanna Bernhardson. Filmul este un portret tandru a patru frați care s-au despărțit, dintre care unul este regizorul de renume mondial Roy Andersson, iar altul, tatăl cineastei.
Din cinematografia daneză, festivalul propune „Copenhaga nu există” („Copenhagen Does Not Exist”, 2023), regizat de Martin Skovbjerg şi cu un scenariu scris de Eskil Vogt. După ce o tânără dispare fără urmă, iubitul se lasă în mod voluntar încuiat într-un apartament pentru a fi chestionat de tatăl şi fratele ei, însă decide să nu spună tot adevărul. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Rotterdam.
Selecția include şi un lungmetraj de patrimoniu, filmul-cult „Pusher” (1996), debutul furios al celebrului regizor danez Nicolas Winding Refn, dar şi al actorului ajuns un star mondial Mads Mikkelsen, care joacă alături de Kim Bodnia şi Zlatko Buric. Filmul spune povestea unui vânzător de droguri care devine tot mai disperat după ce o afacere eşuată îl lasă dator faţă de un lord al drogurilor nemilos. „Pusher” va fi proiectat în versiune restaurată, prezentată în premieră anul trecut la Festivalul de la Veneţia.
Programul cuprinde şi două proiecţii pentru copii. În primul rând, publicul foarte tânăr va putea vedea un calup de şase scurtmetraje norvegiene educative din 2018-2019, atât animaţii, cât şi filme live action, recomandate pentru copiii de peste cinci ani. Apoi, în lungmetrajul de animaţie „Monty şi petrecerea de stradă” („Monty and the Street Party”, Danemarca, 2019), realizat de Mikael Wulff şi Anders Morgenthaler, un băieţel plănuieşte cea mai epică petrecere de stradă din toate timpurile, în încercarea de a-şi împăca părinţii, aflaţi în plin divorţ.
Proiesct cultural realizat de Ambasada Regală a Danemarcei la București, Ambasada Republicii Finlanda la București, Consulatul Republicii Islanda în România, Ambasada Regatului Norvegiei în România, Ambasada Suediei la București.
Bucuresti FM este partener media al evenimentului.