Adrian Cioroianu, istoric: Unirea Principatelor Române nu este „Mică”

Vineri, 24 ianuarie 2025, se împlinesc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, un moment istoric cu o însemnătate foarte importantă. Adelina Tocitu de la București FM a stat de vorbă cu istoricul Adrian Cioroianu despre evenimentele care au avut loc în urmă cu 166 de ani.

Articol de bucurestifm, 24 ianuarie 2025, 12:25

Adrian Cioroianu, istoric: Alexandru Ioan Cuza, despre care vorbim cu toții astăzi, are o dublă imagine în mintea noastră, în mintea românilor. Pe de o parte, este Domnul, conducătorul care își apără poporul, apără cetățenii de rând, apără cinstea și, pe de altă parte, este Domnul Unirii, iar unirea trebuie înțeleasă ca un proces care începe practic în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Această idee a Unirii a fost unul dintre motivele pentru care Generația de la 1848, unii dintre ei, veneau în mod deschis cu acest proiect, proiectul unirii Moldovei și Țării Românești. Și cum a ajuns Alexandru Ioan Cuza să fie ales domn în Moldova e foarte interesant.

Imaginați-vă că suntem la sfârșitul anului 1858. Deja în Europa se discutase de câteva ori problema Principatelor Danubiene, cum erau numite principalele Române sau Principatele Danubiene, mai ales în corespondență diplomatică franceză găsim aceste nume și la nivel european. Era pe de o parte Rusia în creștere, în expansiune în secolul al XIX-lea, dar fusese înfrântă într-un război al Crimeei, Crimeea despre care vorbim și astăzi, în 1853-56. Acest război al Crimeei a făcut ca Franța și Marea Britanie să intervină împotriva Rusiei și ideea unirii noastre. Curios că, iată, coincide cu o perioadă de criză a puterii militare rusești atunci și în fine, cum a fost ales Cuza. Imaginați-vă că în Moldova erau mai multe familii care aveau pretenția de a da domnul țării și ca niciuna dintre ele să nu domine au căzut de acord asupra acestui tânăr din armată, ofițer, Alexandru Ioan Cuza. Nu era foarte bogat, sigur, nu era nici sărac. Ocupase câteva funcții politice, el însuși din această generație, care fusese activă la 1848 și cu aceleași principii. Și așa a fost ales în Moldova la începutul anului, la începutul lui ianuarie 1859, iar mai apoi 24 ianuarie, realegerea aceluiași personaj la București, printr-o mișcare care a luat prin surprindere ministerele de externe din Europa. Dar nu era interzis. Adică ideea unirii în acest fel nu fusese exclusă în mod oficial în discuțiile despre România. Și cum se spune, ce nu este interzis înseamnă că e permis. Așa încât într-un număr de ani, să spunem foarte clar că nu a fost acceptată unirea imediată atunci.

Dar prin 1862 putem vorbi de Principatele Unite, care, atenție, încă nu erau independente. Aceasta a fost marea problemă a lui Alexandru Ioan Cuza. Dacă nu mă înșel, el s-a întâlnit de două ori cu Sultanul, cu care vorbea în limba franceză. Norocul, a fost că, fiindcă și sultanul Imperiului Otoman contemporan cu Alexandru Ioan Cuza era un modernizator, discuțiile au fost practic ca între doi gentlemeni, fără protocolul acela cu sărutatul papucului, care e medieval. Din acest punct de vedere, Alexandru Ioan Cuza a avut șansa unui Sultan al Imperiului Otoman, care era și el aproape europenizat.

Adelina Tocitu: Pe 24 ianuarie sunt organizate o mulțime de evenimente, de la expoziții de fotografie, expoziții de carte, lansări de carte, vizite gratuite la muzeu. Sunt cunoscute faptele istorice în amănunt din perioada respectivă? Arhivele nu mai au nimic de oferit în acest moment, astfel încât să pătrundem și mai mult în detaliul evenimentelor politice de atunci?

Adrian Cioroianu, istoric: Nu. Deja istoriografia română are câteva cărți consistente despre Alexandru Ioan Cuza.  Alexandru Ioan Cuza este unul dintre cele mai simpatizate personaje ale istoriei noastre, atât la nivelul publicului, dar și la nivelul specialiștilor și istoricilor. Pe de altă parte, gândiți-vă că sunt arhive în România, sunt arhive și în alte țări. Arhivele diplomatice mereu aruncă o lumină nouă și chiar dacă în mare știm coordonatele principale ale activității lui Alexandru Ioan Cuza, evident că mereu este loc pentru lucruri noi, mai ales cum spuneam, din arhive sau din surse străine, mereu este loc de noutăți, multe dintre ele interesante. Și cred că acest lucru se și întâmplă, mai ales că fiecare nouă generație de istorici aduce o altă perspectivă.

Într-un fel a fost analizat Alexandru Ioan Cuza în timpul regimului comunist, când practic era un fel de element atât de discutat încât să-l pună în umbră pe domnitorul Carol I, ulterior primul rege al României. Astăzi, într-un fel, noi am redescoperit regii, dar i-am redescoperit și din perspectiva unui rege, domnitorul Carol I, care a continuat toate reformele lui Alexandru Ioan Cuza. Și asta este foarte important, chiar dacă el a fost înlăturat. De ce a fost înlăturat? Pentru că intrase în contradicție cu Parlamentul, Parlamentul se temea că are tendințe autoritare și, pentru păstrarea Unirii, elita politică a ajuns la concluzia că un prinț străin ar fi indicat. Ceea ce s-a și întâmplat.

Adelina Tocitu: Domnule Cioroianu, de multe ori când ne raportăm la acest eveniment istoric foarte important, Unirea Principatelor Române de la 24/01/1859, găsesc deseori această denumire „Mica Unire”.  Este corectă această raportare – Mica Unire?

Adrian Cioroianu: Aici voi fi foarte categoric. Eu sunt total împotriva acestei denumiri. O înțelegem evident, pentru că în felul ăsta ne imaginăm că dacă în 1918 are loc Marea Unire sau, mă rog, ia naștere România Mare, înseamnă că există o unire mare și una mică. Din punct de vedere istoric e o greșeală. Nu există Mica Unire, pentru că toate au importanța lor. Și Unirea lui Mihai Viteazu a fost esențială pentru istoria noastră pentru că a dat o tendință, o temă. Unirea lui Cuza nu e mică, din simplul motiv că fără ea probabil nu mai avea loc Unirea din 1918.

Adelina Tocitu: Pentru că ați pronunțat la începutul discuției noastre cuvântul imaginație și m-am gândit pe parcursul discuției noastre cum ar fi să ne imaginăm dacă Alexandru Ioan Cuza s-ar potrivi contextului politic și istoric actual?

Adrian Cioroianu, istoric: Da, e o întrebare frumoasă, mai ales că pentru cei care au făcut școala primară în timpul vechiului regim, în timpul regimului comunist, era foarte comună această imagine, a unui Alexandru Ioan Cuza foarte apropiat de popor, care îl apăra pe Moș Ion Roată în fața boierilor. Ori într-o epocă în care trăim revenirea populismului, o discuție despre acești domni este foarte delicată, pentru că astăzi vor mulți să pară din oameni obișnuiți, din popor, chiar dacă în realitate e un e un fals. Evident,

mă refer la oamenii politici de astăzi. Noi trebuie să ne raportăm la imaginea acestor domnitori, la ce au făcut ei. Sigur că erau oameni înainte de toate, ca oamenii au avut și greșeli, au avut și momente mai faste, dar ce au lăsat în urmă? Alexandru Ioan Cuza lasă în urmă această unire foarte importantă. Lasă în urmă niște reforme pe care le-a început și următorul domnitor le-a continuat foarte bine și lasă în urmă modernizare. A început modernizarea Principatelor Unite, ceea ce nu e deloc puțin lucru. Eram un colț de Orient, eram un colț de Europă necunoscut aflat sub influența culturală, dar și politică a Imperiului Otoman, în acel moment. Ori Alexandru Ioan Cuza, practic este unul dintre cei care aduc lumina Occidentului în politica românească și în societatea românească.