”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, premieră la Teatrul Nottara
Articol de andreiabarsanbfm, 28 ianuarie 2025, 12:37
”Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, după romanul omonim al lui Ken Kesey, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera oficială la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, pe 31 ianuarie, de la ora 19:00, respectiv 2 februarie, de la ora 18:30.
O poveste cu un succes copleșitor de-a lungul timpului și care a cunoscut interpretări magistrale atât pe scenă, cât și pe ecran, ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” chestionează în aceeași măsură limitele normalității și libertatea umană, punând în discuție nu doar problemele din spitalele de psihiatrie și tehnicile de vindecare, ci, mai ales, vulnerabilitatea ființei umane în fața sistemului.
În rolul lui McMurphy publicul va avea ocazia să-i admire pe rând pe actorii Șerban Gomoi (vineri) și Adrian Nicolae (duminică), în Billy Bibbit, pe Rareș Andrici și Tudor Cucu Dumitrescu, iar în celebrul rol al indianului Bromden, pe actorul Florin Piersic Jr. Distribuția este completată de Isabela Neamțu, Ionuț Grama, Dan Bordeianu, Ion Grosu, Mihai Marinescu, Mircea Teodorescu, Sorina Ștefănescu, Răzvan Bănică, Vlad Bălan, Irina Ștefan și Raluca Jugănaru. Scenografia este semnată de Theodor Cristian Niculae.
Să nu ajungă la închisoare, Randle McMurphy, un tânăr inadaptat, mimează dezechilibrul psihic și ajunge într-un spital de psihiatrie unde va descoperi curând că se află într-un univers guvernat de frică, iar scopul principal nu e nici pe departe vindecarea pacienților. Rebel și plin de viață, în acest spațiu se va simți pentru prima dată responsabil și va încerca să-i contamineze și pe ceilalți de bucuria de a trăi.
Din 1962, de când a fost publicat, puține romane au concurat cu „Zbor deasupra unui cuib de cuci” în ceea ce privește influența la nivelul publicului larg. Ce a țintit Ken Kesey, unul dintre principalii reprezentanți ai mișcării counterculture din America prin această poveste este, pe de o parte, sistemul, iar pe de altă parte, cultura conformistă a timpului său și, mai ales, practicile folosite în instituțiile psihiatrice, pretinzând că aceste spitale sunt mai degrabă închisori care, sub aparența metodelor științifice evoluate, nu fac, de fapt, decât să-i îmbolnăvească mai rău pe oameni. În rândul non-conformiștilor, ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” a popularizat ideea că boala mintală este mai degrabă o proiecție a societății.
Perspectiva lui Ken Kesey asupra societății și asupra sistemului a fost adesea criticată, dar ea rămâne la fel de puternică astăzi, pentru că, în esență, vorbește despre a fi diferit… „Dacă oamenii ar înțelege că e posibil să fii diferit, fără ca asta să însemne că ești o amenințare, lucrurile ar sta cu totul altfel!”
Regizorul Vlad Cristache, a mărturisit, în emisiunea Spectacol@București.Ro, ce l-a determinat să aleagă acest text:
„E un text care pe mine m-a dărâmat total când l-am citit. Vorbeşte despre ceva ce e foarte important pentru mine acum în societate, despre ideea de libertate, de libertate de expresie, de libertatea gândului, de libertate faţă de normele din ce în ce mai absurde pe care societatea le impune, şi atât de periculoase uneori. Pentru cei ce nu ştiu, textul e povestea unui tip care ajunge într-un ospiciu şi ospiciul ăsta este o metaforă până la urmă pentru o societate plină de reguli care încearcă să uniformizeze toţi indivizii, iar cei care sunt altfel sunt consideraţi nebuni şi îi tratăm cu şocuri electrice, cu multe calmante şi încercăm să-i dresăm până vor deveni acei roboţei obedienţi de care avem noi nevoie în această societate. Şi cumva, uneori, se mai găseşte câte unul care nu vrea să respecte aceste reguli şi vrea să-şi păstreze libertatea spiritului şi acesta este distrus de sistem. Asta e, pe scurt, povestea textului şi e o temă foarte importantă pentru mine”.
Următoarele reprezentații au loc pe 14, 27 și 28 februarie.