Ascultă Radio București FM Live

Grevă japoneză la metrou, începând de luni

Grevă japoneză la metrou, începând de luni
Foto: Foto: Bucuresti FM

Articol de alinadecu, 29 ianuarie 2025, 19:14

Uniunea Sindicatul Liber din Metrou va declanşa, în data de 3 februarie,  grevă japoneză de atenţionare a călătorilor şi a personalului de decizie cu privire la situaţia în care se află metroul urmând ca, dacă solicitările sindicaliştilor nu vor fi ascultate, în 10 februarie, să continue cu o grevă de exces de zel.

Nemulţumirile sindicaliştilor sunt determinate de ordonanţa-trenuleţ care interzice angajările la Metrorex.

‘Deja avem un deficit de 20% din personal, se mai vorbeşte de vreo 300 de persoane, asta ar însemna blocarea totală pentru că nu avem cu cine să facem treaba. USLM a hotărât să înceapă, în data de 3 februarie, o grevă japoneză de atenţionare a publicului călător şi a tuturor factorilor de decizie că situaţia nu poate continua iar de pe 10 februarie, dacă nu suntem ascultaţi şi nu suntem respectaţi, vom face o grevă de exces de zel. Nu vom mai face rabat de la niciun fel de instrucţie de serviciu’, a declarat liderul USLM, Marian Artimon.
Potrivit acestuia, faţă de anul trecut la Metrorex s-au pierdut 208 posturi, pentru că în ultimul trimestru s-au pensionat foarte mulţi salariaţi pe vechea Lege a pensiilor.

‘Dacă nu ieşeau, pierdeau 35% din valoarea pensiei. Deficitul de personal se acutizează şi nu mai există personal care să tragă trenurile, cum se spune la noi. Pe lângă acest deficit, sunt 10.000 de zile de concediu de odihnă rostogolite, ore suplimentare rostogolite, un mecanic care are dreptul la 8 zile libere nu primeşte decât 4 pe lună, oboseala se cronicizează şi duce la boli şi totodată duce şi la concedii medicale. În această situaţie, a deficitului de personal şi a concediilor medicale, au început să fie anulate trenuri din circulaţie. Astăzi (miercuri, n.r.) a fost anulat un tren pe Magistrala 2 Pipera – Berceni, cea mai aglomerată, iar lipsa acestui tren creşte intervalul dintre trenuri şi mai multă aşteptare în staţii şi aglomeraţie în trenuri’, a mai spus Artimon.

El a arătat, totodată, că pichetul organizat săptămâna trecută în faţa Ministerului Finanţelor nu a avut rezultat, iar la Guvern sindicaliştii s-au întâlnit cu consilierul premierului şi secretarul de stat pe Feroviar.

‘Am mai avut o întâlnire la Ministerul Transporturilor luni, ieri am avut Consiliul de Administraţie, neoficial vă spun că membru în CA este şi directorul de la CFR Călători, care a spus că la dânsul s-au anulat trenurile. Are peste 200 de trenuri anulate pe săptămână la CFR Călători. Vă daţi seama ce înseamnă 10 trenuri anulate la metrou?‘, a susţinut liderul sindical.

El a avertizat că, din 10 februarie, vor fi respectate întocmai instrucţiunile de serviciu, iar dacă nu vor fi îndeplinite toate condiţiile să iasă trenul în trafic, nu îşi mai asumă nimeni riscul. ‘Metroul înseamnă 700.000 călători aproape zilnic şi trebuie să garantăm să atunci când folosesc metroul sunt în siguranţă’, a subliniat Artimon.

Uniunea Sindicatul Liber din Metrou a organizat, săptămâna trecută, pichete de protest în faţa Guvernului şi a Ministerului de Finanţe, cerând creşterea salariilor conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat la finalul anului trecut şi finanţarea corespunzătoare a companiei.

Zeci de cadavre au fost scoase din apele fluviului Potomac, în urma catastrofei aviatice de la Washington
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 14:39

Zeci de cadavre au fost scoase din apele fluviului Potomac, în urma catastrofei aviatice de la Washington

Aproape 20 de cadavre au fost scoase joi dimineaţa din apele fluviului Potomac, potrivit televiziunilor americane, după coliziunea deasupra...

Zeci de cadavre au fost scoase din apele fluviului Potomac, în urma catastrofei aviatice de la Washington
Autobuzele liniei 226 vor opri şi în staţia „Petre Ispirescu”, începând de sâmbătă
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 12:52

Autobuzele liniei 226 vor opri şi în staţia „Petre Ispirescu”, începând de sâmbătă

Autobuzele liniei 226 vor opri, începând de sâmbătă, 1 februarie, şi în staţia „Petre Ispirescu”, informează Asociaţia de...

Autobuzele liniei 226 vor opri şi în staţia „Petre Ispirescu”, începând de sâmbătă
VIDEO| Cum să ajungi să iubești defectele partenerului? Sfaturi de la coachul Adriana Stanciu
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 12:09

VIDEO| Cum să ajungi să iubești defectele partenerului? Sfaturi de la coachul Adriana Stanciu

Astăzi, la matinalul BucurestiFM, coachul Adriana Stanciu ne-a oferit o perspectivă inedită asupra relațiilor de cuplu și a modului în care...

VIDEO| Cum să ajungi să iubești defectele partenerului? Sfaturi de la coachul Adriana Stanciu
TPBI prelungeşte programul a 8 linii şi suplimentează 2 linii de noapte pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB-Manchester United
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 11:46

TPBI prelungeşte programul a 8 linii şi suplimentează 2 linii de noapte pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB-Manchester United

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) prelungeşte programul a opt linii şi...

TPBI prelungeşte programul a 8 linii şi suplimentează 2 linii de noapte pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB-Manchester United
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 09:53

VIDEO| Noua și vechea „Generația Z” la aceeași masă

În ediția specială de vineri a emisiunii „Generația Z”, atmosfera festivă de Crăciun a adus împreună studenții Facultății de Jurnalism...

VIDEO| Noua și vechea „Generația Z” la aceeași masă
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 08:15

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a fost alertată din nou, în noaptea de miercuri spre joi, de Inspectoratul General pentru Situaţii de...

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 21:01

Joi, vreme deosebit de caldã

La noapte, Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 2…4 grade. Spre dimineaţã vor fi...

Joi, vreme deosebit de caldã
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 19:52

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, rămâne în cursa pentru alegerile prezidenţiale

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a reiterat, în urma întâlnirii de miercuri, cu liderul USR, Elena Lasconi, decizia de a rămâne în cursa...

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, rămâne în cursa pentru alegerile prezidenţiale