Guvern: Aplicaţie informatică de integrare a datelor din aplicaţia „Corona-forms” şi Registrul Unic de Boli Transmisibile
"Corona-forms" a fost iniţial utilizată pentru supravegherea infecţiei cu virusul SARS-CoV 2, care nu era inclusă în reglementările europene deoarece nu fusese cunoscută, iar datele colectate în această aplicaţie au fost utilizate în general pentru funcţia de supraveghere pentru toate bolile transmisibile.

Articol de arionmihaela, 31 ianuarie 2025, 16:26
Guvernul a aprobat prin ordonanţă, modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, stabilind, între altele, realizarea unei aplicaţii informatice care va integra atât datele din platforma „Corona-forms”, cât şi datele din Registrul Unic de Boli Transmisibile.
„Prin această ordonanţă, se modifică unele reglementări în ceea ce priveşte organizarea Registrului unic de evidenţă a unităţilor sanitare, în sensul stabilirii unei metodologii de codificare/înregistrare a unităţilor sanitare, precum şi direcţii clare în ceea ce priveşte gestionarea acestui registru. Menţinerea unei evidenţe complete şi corecte a bolilor transmisibile este o necesitate de utilitate publică. În acest sens, având în vedere specificul comun al datelor colectate în sistemele şi aplicaţiile informatice utilizate de Ministerul Sănătăţii, respectiv ‘Corona-forms’ şi Registrul Unic de Boli Transmisibile, se prevede crearea de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a unei aplicaţii informatice care va integra atât dosarele prevăzute de aplicaţia informatică ‘Corona-forms’, precum şi datele din Registrul Unic de Boli Transmisibile. Noua aplicaţie va prelua numele de Registrul Unic de Boli Transmisibile Electronie (RUBT)”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
„Corona-forms” a fost iniţial utilizată pentru supravegherea infecţiei cu virusul SARS-CoV 2, care nu era inclusă în reglementările europene deoarece nu fusese cunoscută, iar datele colectate în această aplicaţie au fost utilizate în general pentru funcţia de supraveghere pentru toate bolile transmisibile, precizează sursa citată.
„În Registrul unic de evidenţă a unităţilor sanitare (RUEUES) se înregistrează şi se codifică toate unităţile sanitare publice şi private care furnizează servicii medicale, servicii conexe actului medical, terapii complementare şi alternative, servicii medico-sociale, precum şi unităţile publice şi private care furnizează servicii conexe actului medical sau terapii complementare şi alternative. Codificarea reprezintă atribuirea unui număr unic naţional fiecărei unităţi înregistrate în RUEUS”, se explică în comunicatul Guvernului.