Ascultă Radio București FM Live

Tragere la sorți care aduce o reîntâlnire pentru FCSB în play-off-ul din UEFA Europa League: campioana României se pregătește de un duel cu o echipă pe care a învins-o în 10 oameni

FCSB și-a aflat adversarul din play-off-ul din actualul sezon din UEFA Europa League, iar campioana României se va duela într-o dublă manșă cu PAOK Salonic în încercarea de a atinge optimile de finală ale competiției europene. După ratarea calificării directe în optimile de finală ale actualei ediții a întrecerii continentale în ultima rundă, atunci când „roș-albaștrii” au pierdut la două goluri diferență pe teren propriu în fața celor de la Manchester United, trupa din Capitală s-a orientat asupra tragerii la sorți de la Nyon, Elveția, acolo unde ar fi putut să dea peste formația din Grecia sau peste Royale Union Saint Gilloise, trupă din Belgia, însă, în cele din urmă, clubul antrenat de Răzvan Lucescu o va înfrunta pe echipa din Superligă. În faza principală din UEFA Europa League, cele două grupări au dat „piept”, iar victoria a aparținut celor de la FCSB, atunci când singurul gol al meciului a fost marcat de Daniel Bîrligea, iar Darius Olaru a fost eliminat încă din prima repriză.

Foto: Sursă foto: Facebook - Digi Sport

Articol de mariosoare, 31 ianuarie 2025, 19:57

FCSB a fost învinsă în ultima rundă din faza principală din UEFA Europa League, în fața propriilor suporteri, de către Manchester United, cu scorul de 0-2, golurile fiind marcate de Diogo Dalot și Kobbie Mainoo, în a doua parte a jocului. Succesul le-a permis fotbaliștilor antrenați de Ruben Amorim să termine pe podium această etapă a întrecerii continentale, în vreme ce „roș-albaștrii” au fost „evacuați” din primele opt grupări ale competiției europene, sfârșind pe poziția a 11-a a clasamentului general și urmând a evolua în play-off-ul de menținere și de avansare în turneu fie contra celor de la PAOK Salonic, fie împotriva belgienilor de la Royale Union Saint Gilloise.

Sorții au făcut ca echipa antrenată de Elias Charalambous să dea peste trupa din Grecia, după ce fostul jucător de atac legendar al celor de la Athletic Bilbao, Aritz Aduriz, retras din activitate, între timp, a extras bilele ce conțineau numele acestor două cluburi. Barajul ce permite uneia dintre grupări să meargă mai departe în UEFA Europa League se va desfășura în sistem de dublă manșă, prima înfruntare urmând a se disputa la Salonic, iar cel de-al doilea meci, returul, este programat să se joace în capitala României, pe „Arena Națională”. În a doua etapă din faza principală din acest sezon al competiției continentale, cele două echipe s-au întâlnit în „infernul elen”, iar succesul a aparținut clubului finanțat de Gigi Becali.

În acel meci, Daniel Bîrligea a marcat din interiorul careului cu un șut plasat unicul gol al confruntării, dar, în prima parte, căpitanul campioanei României, Darius Olaru, fusese eliminat de pe teren, ca urmare a unei intervenții dure pe care acesta a avut-o asupra unui adversar. Totuși, după ce a rezistat unor acțiuni ofensive în lanț ale jucătorilor conduși de pe margine de Răzvan Lucescu, bucureștenii au plecat cu cele trei puncte din deplasare, neprimind gol în inferioritate numerică. Turul acestei duble manșe este programat să aibă loc joi, 13 februarie, de la ora 22:00, pe când întâlnirea de la retur se va juca o săptămână mai târziu, joi, 20 februarie, de la ora 19:45.

Restul duelurilor care se vor disputa în play-off-ul din UEFA Europa League, după tragerea la sorți efectuată pe teritoriul statului elvețian, dar și potențialii adversari pe care aceste echipe îi pot întâlni în fazele ulterioare ale întrecerii, în eventualitatea unor calificări:

  • Bodo Glimt – Twente (câștigătoarea va juca în optimi cu Olympiacos sau Glasgow Rangers)
  • Anderlecht vs Fenerbahce (câștigătoarea va juca în optimi cu Olympiacos sau Glasgow Rangers)
  • FCSB – PAOK Salonic (câștigătoarea va juca în optimi cu Eintracht Frankfurt sau Olympique Lyon)
  • Ajax – Royale Union Saint Gilloise (câștigătoarea va juca în optimi cu Eintracht Frankfurt sau Olympique Lyon)
  • Real Sociedad – Midtjylland (câștigătoarea va juca în optimi cu Manchester United sau Tottenham)
  • Galatasaray – AZ Alkmaar (câștigătoarea va juca în optimi cu Manchester United sau Tottenham)
  • AS Roma – FC Porto (câștigătoarea va juca în optimi cu Lazio sau Athletic Bilbao)
  • Viktoria Plzen – Ferencvaros (câștigătoarea va juca în optimi cu Lazio sau Athletic Bilbao)

Jocurile tur vor putea fi urmărite pe data de 13 februarie, iar cele retur pe data de 20 februarie.

Etichete:
Actualitate duminică, 2 martie 2025, 16:24

Vremea se ameliorează, în București

Luni, vremea se va ameliora și nu va mai ploua. Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va avea...

Vremea se ameliorează, în București
Actualitate duminică, 2 martie 2025, 15:42

Echipa națională de rugby a României a pierdut meciul din semifinalele Campionatului European

Georgia şi-a adjudecat cu acest prilej şi Cupa Antim Ivireanu, trofeu pus în joc în meciurile directe dintre ele cele două echipe. Eseul de...

Echipa națională de rugby a României a pierdut meciul din semifinalele Campionatului European
Actualitate duminică, 2 martie 2025, 15:22

Transportul aerian de pasageri, în România, a înregistrat o creștere de 6%, în 2024!

Această creștere semnificativă poate fi atribuită mai multor factori, inclusiv dezvoltării economice, creșterii turismului și extinderii...

Transportul aerian de pasageri, în România, a înregistrat o creștere de 6%, în 2024!
Actualitate duminică, 2 martie 2025, 14:11

Avarie în zona Splaiul Unirii – Timpuri Noi

Peste 230 de blocuri, din sectoarele 2, 3 și 4 au rămas fără căldură și apă caldă, din cauza acestei avarii. Compania Termoenergetica...

Avarie în zona Splaiul Unirii – Timpuri Noi
Actualitate duminică, 2 martie 2025, 14:04

Aglomerație pe DN1

Se circulă pe alocuri în coloană între stațiunile Predeal și Bușteni. De asemenea, traficul este intens și în zona localității Comarnic,...

Aglomerație pe DN1
Actualitate duminică, 2 martie 2025, 12:53

Închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse se amână!

Autoritățile bulgare responsabile cu reparațiile capitale au amânat închiderea totală, conform unui anunț oficial al Inspectoratului...

Închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse se amână!
Actualitate duminică, 2 martie 2025, 12:36

O nouă ediție a Maratonului Resuscitării, în Park Lake!

În cadrul evenimentului, împreună cu peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD, bucureștenii...

O nouă ediție a Maratonului Resuscitării, în Park Lake!
Actualitate duminică, 2 martie 2025, 11:54

Ediția 2025 a Premiilor Oscar va avea loc, duminică seară, la Hollywood

Gala Premiilor Oscar a fost organizată fără întrerupere de la prima sa ediție din 1929, inclusiv în perioada celui de-al Doilea Război...

Ediția 2025 a Premiilor Oscar va avea loc, duminică seară, la Hollywood