Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 (CF2) a fost predat Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”

Articol de arionmihaela, 11 februarie 2025, 14:58
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 (CF2) din Bucureşti, aflat în portofoliul Ministerului Transporturilor, a fost predat Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
„Am semnat astăzi protocolul de predare a Spitalului Clinic Căi Ferate nr. 2 (CF2) din Bucureşti către Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’. Consider că această instituţie de profil poate administra mult mai eficient această unitate spitalicească. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu are ca specific acest tip de activitate în domeniul medical, ceea ce, în timp, a dus la subfinanţarea Spitalului CF2”, a scris Grindeanu.
El a subliniat că Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 este unul cu profil clinic şi are în portofoliu toată gama de specializări medicale, fiind firesc să fie administrat de instituţii care au experienţă în acest domeniu.
Din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, protocolul a fost semnat de rectorul instituţiei, profesorul universitar doctor, Viorel Jinga.
sursa foto-fb Sorin Grindeanu