Omagiu David Lynch la Cinema Elvire Popesco – Mulholland Drive
Lumea noastră nu este în mod inerent logică – noi îi impunem logica pentru a da sens întâmplărilor sau absurdităților din jurul nostru și pentru a crea un sentiment de ordine din haos.

Articol de bucurestifm, 12 februarie 2025, 16:18
Frumusețea creației lui David Lynch constă tocmai în recunoașterea acestui adevăr de bază despre existența umană, pe care îl folosește pentru a-și crea propria sa viziune unică asupra lumii.
Astfel, Lynch denaturează și perturbă așteptările spectatorilor față de modul tradițional de abordare a narațiunii și a poveștilor. El propune telespectatorilor o perspectivă suprarealistă, deseori de coșmar, care le permite să experimenteze lumea filmului într-un mod cu totul nou.
Lynch simte că misterul este bun pentru el și pentru sufletele noastre, așa că nu ne oferă o foaie de parcurs liniară pe terenul său cinematografic.
Deși în Mulholland Drive (2001) folosește tropi ai filmului noir (de exemplu, prezența unei femei fatale și a unui complot de tipul „cine este vinovatul”), el deturnează de asemenea așteptările publicului său prin încorporarea imaginilor suprarealiste și a vignetelor care perturbă continuitatea narațiunii.
Ceea ce ne întâmpină în montajul inițial, un fel de prolog al filmului, sunt câteva cadre cu tineri dansând bucuroși, într-un spațiu nedefinit. Felul în care corpurile dansatorilor ocupă spațiul nu seamănă deloc cu ceea ce am vedea dacă am fi la o petrecere de apartament sau undeva într-un club.
Lynch ne oferă o perspectivă diferită, mai întâi vizualizând dansatorii ca umbre pâlpâitoare fără densitate sau contur definit, proiectate pe un fundal violet care face ca spațiul de dans să pară infinit.
Cu alte cuvinte, Lynch ne inițiază în lumea Mulholland Drive printr-o imagine poetică asupra modului în care am putea percepe realitatea, înainte de a începe să impunem asupra acesteia formele unor circumstanțe exterioare.
În următoarele două ore și jumătate, Lynch, care este de-a dreptul obsedat de ceea ce se întâmplă în capul oamenilor, va șterge granițele dintre realitate, fantezie, vis și amintire într-o narațiune care pare să se întâmple unui număr de oameni, dar care este de fapt psihodrama interioară a conștiinței personajului interpretat de către Naomi Watts.
Mulholland Drive se concentrează misterioasa amnezică Rita (interpretată de Laura Harring) și pe actrița aspirantă Betty Elms (Naomi Watts). Amplasat în Los Angeles, filmul se deschide violent cu tentativa de omor a Ritei de către persoane necunoscute.
În urma unui accident de mașină, atacatorii Ritei mor, iar aceasta evadează pe strada Mulholland, cea care dă și numele filmului. Traumatizată de eveniment, Rita își găsește refugiu în apartamentul lui Betty, unde este descoperită de către aceasta atunci când se întoarce acasă de la o audiție.
Rita nu știe cine este sau de ce bărbații încercau să o omoare. Nici măcar nu își știe propriul nume. Ea se identifică drept Rita pentru că vede o poză cu Rita Hayworth pe peretele apartamentului. Betty își asumă rolul de detectiv amator, urmând să-și adăpostească oaspetele neașteptat până aceasta își va putea regăsi adevărata identitate.
Printre secvențele care rămân să bântuie memoria spectatorilor se numără cele din misteriosul loc numit Club Silencio, un teatru captivant, dar parcă impregnat cu ceva demonic. Este un loc în care iluzioniștii fascinează publicul în timp ce o femeie cântă o versiune spaniolă a piesei „In Dreams” de Roy Orbison. Prin încorporarea elementelor de iluzionism şi adese referiri la vise, secvențele din club sporesc senzația de neliniște și reconfirmă impresia că ceea ce am crezut până atunci ca fiind intriga dominantă a filmului nu este decât o iluzie.
Filmul poate fi văzut astăzi la Cinema Elvire Popesco, începând cu ora 21.00, încheind o serie de proiecții omagiu aduse marelui regizor.
Autor: Simona Marin