Într-o lună și jumătate, amenzi de aproape un sfert de milion de lei pentru abandonul deșeurilor, în Sectorul 1!

Articol de Mircea Apostolescu, 13 februarie 2025, 11:18
Numai anul acesta, adică în nici o lună și jumătate, Poliția Locală Sector 1 a dat 116 amenzi pentru abandonul ilegal al deșeurilor, acestea însumând 234.800 lei.
Pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public, se aplică amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 lei, iar pentru abandonul deșeurilor din construcții, amenzile pot ajunge până la 40.000 de lei pentru persoanele fizice și până la 70.000 de lei pentru persoanele juridice.
În plus, vehiculele folosite pentru săvârșirea contravenției sunt confiscate, potrivit legii.
De exemplu, in urma unei sesizări telefonice primite marți, 11 februarie 2025, la ora 16:10, polițiștii locali au surprins, pe Strada Stegarului din Sectorul 1, o autoutilitară care descărca deșeuri provenite din construcții pe un teren viran, proprietate privată. Echipajul a intervenit prompt, reușind să imobilizeze vehiculul și să oprească șoferul.
La scurt timp, la fața locului a sosit și o echipă de la Compartimentul Disciplina în Construcții și Protecția Mediului, care a efectuat verificările necesare și a dispus sancționarea contravenientului cu 30.000 lei, obligarea de a salubriza terenul afectat în termen de 24 de ore și confiscarea vehiculului folosit la săvârșirea contravenției.
Primăria Sectorului 1 le reamintește tuturor persoanelor fizice și firmelor care fac lucrări de construcții că ridicarea deșeurilor rezultate din amenajarea interioară și exterioară a locuințelor se face numai contra cost, pe baza unui contract încheiat cu operatorul de salubrizare.
Solicitările în acest sens trebuie trimise la adresa de e-mail secretariatsalubritate@romprest.eu.
Spre exemplu, pentru un sac de rafie procurat de la magazinele de bricolaj și umplut cu deșeuri de acest tip, costul colectării, transportului și eliminării este de 39 lei, cu TVA inclus.
Pentru mai multe detalii, cei interesați pot contacta operatorul de salubrizare, la numărul de telefon 0752.166.380.