Cum să…se comporte bunicii astfel încât să nu umbrească dragostea și autoritatea părinților? VIDEO

Articol de Vicentiu Andrei, 17 februarie 2025, 07:35 / actualizat: 4 aprilie 2025, 13:39

• De cele mai multe ori, viziunea bunicilor de rezolvare a unei situații nu este similară cu viziunea părinților de rezolvare a aceleiași situații.

• Când se uită la actualii părinți, bunicii văd foști lor copii!

• Hai să ne gândim: și noi o să devenim bunici. Și atunci… cum mi-ar plăcea mie să mi se pună problema când o să fiu bunică fără să mă simt nici frustrată, nici ofensată, nici nerespectată?

Cum ar trebui să-și manifeste bunicii dragostea fără să-i supere pe părinți, fără să le știrbească autoritatea, fără ca cel mic să simtă că se află între două autorități, fără să se oprească din ceea ce simt ei să facă, dar în același timp să respecte regulile impuse de părinți?

Amada Bălțățeanu, mulțumesc pentru prezență. Din postura ta de trainer și profiler, cred că ai trecut prin situații de genul ăsta în care au ajuns la tine fie părinți, fie bunici, nemulțumiți de comportamentul celeilalte generații.

Amada Bălțățeanu: Eu cred că asta nu se va opri niciodată. Mă uit la noi și noi suntem diferiți față de părinții noștri și avem o anumită mentalitate, dar sunt convinsă că, la momentul la care noi suntem bunici, o să facem ceva diferit și nu neapărat în concordanță cu modul în care copiii noștri de acum aleg să-și crească proprii copii.

Flavia Voinea: Știu părinți, actualmente părinți de copii relativ mici, care spun abia aștept să ajung bunic, să fac de toate, să stric toate regulile, să mănânce toate dulciurile… și spun dar acuma nu permiți? Păi…acuma sunt părinte!

Amada Bălțățeanu: Eu zic că diferența asta se perpetuează și doar nu doar că se perpetuează, ci întotdeauna o să dea și ceva bătăi de cap, de obicei părinților. Copiii aș zice că au învățat treaba asta și parcă de la o generație la alta învață și mai mult cum se simtă oportunitatea și șansa. Se prind repede și unde pot să profite, și unde pot să câștige și unde e mai simplu… și o să aleagă ce o să aleagă. Deci ei, ca și copii, vor face treaba asta extraordinar de bine.

Flavia Voinea: Cum adică o să aleagă? Ce o să aleagă? Bunicul în detrimentul părintelui?

Amada Bălțățeanu: O să aleagă la cine să cer ajutorul, o să aleagă unde să-mi petrec un pic de timp liber… o să aleagă cui să-i ceară un sfat, o să aleagă! Pentru că ei simt într-adevăr care este abordarea părinților, văd și simt abordarea bunicilor. Și atunci pentru ei, întotdeauna, părinți și bunici înseamnă familie. Așa cresc și cresc frumos cu valoarea asta!

Mă uit și la cel mic al meu când zice trebuie să luăm o decizie în familie și să vorbim și cu bunica!

Flavia Voinea: Și dacă copilul se duce spre bunic cu o rugăminte, cerere, sfat, dorință, nevoie de timp liber în detrimentul părintelui… părintele ce face?

Amada Bălțățeanu: Știi cum am putea să zicem aici? Acum să zicem… păi frumos e ca bunicul să asculte, să vadă despre ce este vorba, să se întoarcă la părinte, să zică uite cum stau lucrurile, voi cum ați spus problema?

Flavia Voinea: Asta e citit din carte.

Amada Bălțățeanu: Realitatea este că, în momentul în care bunicii ascultă și înțeleg despre ce e vorba, generează și o soluție constant, după chipul și asemănarea lor! Și după dorința arzătoare să facă ceva bun pentru pentru copil și să-i arate că e acolo ca bunic.

Dar, ca bunici, ei sunt aproape și aici se creează brusc și rapid conflictul de interese, pentru că, de cele mai multe ori, viziunea bunicilor de rezolvare a unei situații nu este similară cu viziunea părinților de rezolvare a unei situații.

Și lucrurile se întâmplă și se întâmplă repede. Și apoi apar doar acele nemulțumiri. Când relația poate e apropiată între părinți și bunici, ei pot să stea de vorbă, uite, s-a întâmplat asta, n-a fost bine, uite de ce, uite la ce a dus, uite ce mi-ar plăcea să se întâmple.

Sau pot, pur și simplu, să nu vorbească despre asta și părintele rămâne supărat pe ce se întâmplă.

Bunicul zice da, mă… ca și cum eu nu știu să cresc un copil! Dar pe tine cine te-a crescut? Și acuma să mă înveți cum să fac… v-am crescut și n-ați ajuns bine? Uite ce bine ați ajuns, ați ajuns foarte bine și acuma vii să-mi spui că nu e bine?

Cred că singurele forme prin care să nu se ajungă la reproșuri și la critici este să stăm de vorbă.

Să ai în minte discuția cu bunicii. Dar… Discuția cu bunicii nu are loc când sunt și copiii. Da, discuția cu bunicii nu are loc când bunicii sunt supărați. Diiscuția cum bunicii nu are loc când cineva e pe fugă. Eu cred foarte puternic în timing, pentru că momentul potrivit facilitează sau nu șansele să ajungi la un rezultat mai bun. Timing-ul este foarte valoros și atunci timing-ul ăsta pentru a avea o discuție e important să-l simți când și starea ta, și starea lor este una bună. Când am făcut ceva drăguț împreună de curând sau facem chiar acum ca să nu vină discuția după perioadă în care n-am făcut mai lucru împreună și ultima dată a fost parcă tot o discuție…

Să poți să zici uite cum am făcut, uite cum ne-am propus să facem cu cel mic, uite cu ce regulă nouă am mai venit, pentru că nu mai funcționează ce făceam și ne dăm seama că acceptă greu regula asta și atunci avem nevoie de susținere pentru respectare.

Flavia Voinea: Deci spunem că avem nevoie de ajutor!

Amada Bălțățeanu: Că avem nevoie de ajutor, exact.

Deci te duci și ceri ajutorul și când ceri ajutorul și declari cumva că ești în poziția în care sprijinul venit de la bunici ajută mult în situația asta.

E important!

Flavia Voinea: Adică, mi se pare important să spunem hai, ajută-mă să punem în aplicare regula mea, nu să facem alta în care să fii de acord.

Adică mi se pare cumva datoria părinților să instituie aceste reguli. Dreptul, datoria cum vrem noi…

Amada Bălțățeanu: Dreptul lor ca părinți, dreptul părintelui. Pentru că părintele vorbim despre cazurile în care părinții petrec cel mai mult timp cu copiii, au acces la toate schimbările care se întâmplă, văd direcția care poate nu e neapărat cea mai potrivită. Și atunci vii cu un plan de nu știu… de prevenție. Planul ăsta de prevenție e mai ușor de practicat, planul de corecție întotdeauna implică multe, implică și o discuție, dar implică și niște limite. Da, limitele pot să fie însoțite de niște reguli. Și atunci da, tu ca părinte fiind și văzând schimbarea copilului acasă, e firesc să fii în poziția în care impui o regulă.
Comunici copilului, doar că regulile sunt atât de greu de respectat de toți oamenii, că ți se pare că ești foarte docil, că ești limitat, că te încorsetează cineva și nu poți să respiri.

Și atunci, doar plecând de la ideea că regulile sunt greu de respectat, parcă ideea de efort comun duce la o șansă mai mai mare ca regula să fie acceptată. Și efortul comun trebuie să fie de acolo, din planurile în care copilul petrece timp acasă.

Dacă te exprimi așa, mai lin și mai natural și mai ușor de acceptat de cei mai în vârstă… Hai să facem treaba asta împreună.

Eu prin felul meu, tu în felul tău… dar cumva în aceeași direcție, fără să folosim cuvântul regulă, fără ca bunicul să spună copilului așa a zis maică să facem, n-am ce să fac. Eu n-aș vrea asta, dar se ceartă cu mine dacă fac altfel!

Trebuie date niște exemple dintr-astea foarte, foarte simple, cât să înțeleagă că suntem împreună pentru binele copilului. Eu cred că asta e.

Flavia Voinea: Ei, ai zis ceva acum și mi-am dau seama că poate bunicii îi văd pe părinți, dar nu cu rolurile astea. Noi spunem părinte, dar pentru bunic acel om este copil. În continuare e copilul lui.
Acum are papucii de părinte pentru că a apărut, la rândul lui, un urmaș. Dar cum aș putea să-l văd pe acel adult altfel decât ca pe copilul meu?

Amada Bălțățeanu: Păi aici cred că este dilema foarte mare, pentru că bunicii cumva își văd copiii, care sunt părinți acum, ca pe niște copii… copii care încă mai au multe de învățat! Și de la cine să aibă de învățat dacă nu de la părinții lor? De asta trebuie foarte atent privit raportul ăsta între părinte-copil, dar, în același timp, copilul care a devenit adult cu maturitate, care a dat naștere unui alt copil… Și trebuie să îl facă pe bunic să înțeleagă cât de important e rolul lui în familie!

Atât pentru mine, ca părinte, cât și pentru copil, e foarte important să fim toți în aceeași direcție…

Mi se pare foarte important să facem acest poate efort sau poate exercițiu de comunicare mai bună, cu exercițiu între cele două generați de adulți, pentru că rezultatul este unul foarte bun, și anume copilul se poate bucura de bunici.

Aș mai adăuga un singur lucru: o să devenim bunici. Și atunci… cum mi-ar plăcea mie să mi se pună problema când o să fiu bunică fără să mă simt nici frustrată, nici ofensată, nici nerespectată?

Flavia Voinea: Deci am fost copil, acum sunt părinte și tu zici să ne punem și în papucii de bunic.

Amada Bălțățeanu: Da! Practic, să ne uităm și din perspectiva celuilalt, ceea ce este foarte valoros și util, pentru că ai șanse mai mari de reușită.

Flavia Voinea: Ok, mulțumim! Sper ca discuția asta să fie de folos și părinților, și bunicilor, și părinților care vor deveni, desigur, bunici. Mulțumim frumos, Amada Băltățeanu!

Sunt Flavia Voinea, vă salut!