O bancă din București, vandalizată de un cetățean grec
Articol de bucurestifm, 25 februarie 2025, 11:03
Polițiștii Capitalei – Secția 20 au fost sesizați, astăzi, prin sistem 112, cu privire la faptul că, în interiorul unei sucursale bancare, din Sectorul 6, s-ar afla o persoană recalcitrantă.
„Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului au depistat un bărbat, cetățean străin, care avea un comportament recalcitrant.
De asemenea, s-a stabilit că bărbatul ar fi provocat distrugeri asupra unor bunuri aflate în incinta băncii, în zona bancomatelor, fără să pătrundă în zona de birouri.
La acest moment, persoana este în custodia polițiștilor, activitățile fiind în dinamică”, precizează DGPMB.
Verificările sunt continuate de către polițiștii Secției 20 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale ce se impun.
Autor: Bogdan Verman