The Year’s Best Fantasy @ Horror – volumul 2

Pentru cititorii căutători de perle și pe care nu îi interesează nimic altceva în afară de perlele perfecte, “Pe calea Ierusalimului” și “Mașinăria unui om evlavios” sunt singurele povestiri care merită a fi citite. Pentru ceilalți, cei pe care îi bucură orice text bine scris - categorie din care și eu fac parte - mare parte din antologie va fi parcursă pe îndelete, pentru că acel “Best” din titlu este un cuvânt just.

Articol de razvanursuleanu, 4 martie 2025, 10:45

“Țiganii din pădure” de Kim Newman
Ce păcat că am citit această povestire la scurtă vreme după “Inițiatul”, romanul scris de Katherine Kurtz și Deborah Harris… Nu cred că Newman s-a inspirat din “Inițiatul”, dar stilul și personajele sunt oarecum standard în acest segment de univers literar populat de misticism și de societăți secrete care mențin siguranța și echilibrul acestei lumi.
Cu toate acestea, “Țiganii din pădure” este o lucrare aparte, pentru că ideile care îi dau contur sunt deosebite.

“Pe calea Ierusalimului” de Chaz Brenchley
Of, Doamne… O povestire superbă și înfiorătoare deopotrivă… Cred că este foarte greu să descoperi un alt scriitor care să urască mai mult bucuria de a trăi decât o face Chaz Brenchley…

“Boman” de Pentti Holappa
După primele pagini, eram aproape convins că am în față o povestire în care stilul este similar celui din multe volume apărute pe vremuri în colecția “Cartea de vacanță”. Idei puține, dar bucșite cu un umor de tip tovărășesc, acel iz de amuzament funcționăresc de care te săturai până peste cap, dar citeai mai departe, ce să faci altceva, pentru că oferta de carte nouă din acele vremuri era ca și inexistentă.
Zece pagini citite, și doar câteva rânduri cu care am rezonat. “Un câine care trăiește într-o societate civilizată trebuie să-nvețe un număr surprinzător de lucruri diferite. Și, fiindcă nu pot pune întrebarea “de ce?”, câinii nu pot primi explicații. Trebuie să accepte toate aceste cerințe ca atare, de parcă ar fi oameni – o specie a cărei întreagă cultură se bazează pe supunere absurdă.”
Din fericire însă, finlandezul schimbă pe parcurs acest cadru literar de tip sindicalist și oferă cititorului o parte a doua a textului care îi justifică pe deplin prezența în această antologie.

“Mașinăria unui om evlavios” de Ralph Robert Moore
Excepțională. Cred că fiecare cititor al acestei povestiri se va simți privilegiat de faptul că Ralph Robert Moore i-a oferit și lui aceste pagini.

“Freamătul minții” de Jeffrey Ford
Foarte subțire această graniță care separă literatura SF de cea fantasy, și cred că până la urmă această graniță este strict subiectivă, fiecare cititor trasând-o exact acolo unde consideră de cuviință. Așa că eu apreciez “Freamătul minții” ca fiind o povestire SF care nu are nimic fantasy și cu atât mai puțin horror, cele două genuri literare sub semnul cărora a fost publicată antologia. Dar mi-a plăcut, este un text chiar mai mult decât decent.

“Sperietoarea” de Tom Brennan
O povestire…reușită… Nimic tematic, fantasy sau horror, dar cu toate că nu are ce să caute în “The Year’s Best Fantasy @ Horror”, este o povestire… reușită…

“Sora cea rea” de Nisi Shawl
Povestire impusă de cineva din biroul de la etajele superioare? Vreo datorie de plătit? Obligație față de vreo rudă? Una dintre aceste variante sau ceva similar, mai mult ca sigur, altfel nu-mi pot explica ce caută acest text chinuit și fad în volumul de față.

“Ding-Dang” de Jay Russell
Presupun că “Ding-Dang” vine imediat după “Sora cea rea” ca să mai recupereze din pierdere (asta ca să nu spun că vine să mai salveze din dezastru…). Bun scriitor, Jay Russell. Și foarte eficient, aș adăuga, textului său nelipsindu-i nimic important și în același timp neavând nimic inutil. Stil și idee de excepție, personaje solide, bravo Jay Russell.

“Vacanță” de Daniel Wallace
Da… De tema aceasta, cea a contactului între două civilizații diferite, nu mă plictisesc niciodată, mai ales dacă romanele sau povestirile sunt remarcabile, așa cum este și cazul povestirii de față.

“Ultimii zece ani din viața eroului Kai” de Geoff Ryman
Text fantasy altoit și scuturat de aproape orice tip de impuritate, devenind astfel un adevărat basm… pentru oameni mari. Iar Geoff Ryman… ei bine, m-am cam lămurit, omul este o raritate, scriitor despre care ai de multe ori sentimentul că nu își structurează textele în minte înainte de a se apuca de scris. Narațiunea pare a se crea singură, Ryman este cu siguranță uimit și el de ceea ce descoperă dar, din respect pentru cititori, nu păstrează doar pentru sine ceea ce a aflat și așterne totul pe hârtie. Așadar, scriitor și cititori deopotrivă, întoarcem pagina și aflăm împreună ce se întâmplă. Iar ce se întâmplă nu poate fi altcumva decât fascinant.

“Sufletele muntelui înecat” de Jack Cady
Hmm… La fiecare știre televizată despre un porumbel care s-a lovit la un picioruș suntem anunțați înainte că imaginile respective ne pot afecta emoțional… La astfel de povestiri nimeni nu ne anunță absolut nimic… Așa că vă anunț eu, ca să știți de la bun început că povestirea, deși nu este despre porumbei betegiți, o să vă zguduie un pic, sau chiar mai mult, în funcție de cât poate duce fiecare.

“Contur în cretă” de Dave Hutchinson
SF curat. Ba chiar hard SF, dacă mă gândesc strict la explicațiile de natură tehnică. Dar, după cum deja m-am obișnuit să descopăr și lucrări SF în aceste antologii fantasy@horror, nu mai rămâne decât să judec povestirea ca atare. Și mi-a plăcut ce am citit, iar dacă finalul nu ar fi fost chiar atât de previzibil – pentru că este mai mult decât evident unde anume a fost încapsulată conștiința artistului – probabil că aș fi spus despre povestire că este memorabilă.

“Masca tatălui meu” de Joe Hill
Când în recuzita literară a unui autor se află măștile, obiecte deja clasice ale genului horror, atunci stilul și ideea trebuie să compenseze printr-o calitate superioară. Iar Joe Hill reușește pe deplin acest lucru. Foarte bun text.

“Mărturia unui văduv” de Theodora Goss
Am descoperit la finalul acestei antologii un fel de cutie multicoloră pe care o poți pune liniștit în vitrină pentru prezentare, și dacă nu-i trece prin cap vreunui cumpărător să o deschidă pentru a vedea ce se află în interior, atunci toată lumea râde, cântă și dansează. Recomand așadar să se facă abstracție de conținut și cititorul să se concentreze doar la stilul deosebit al autoarei, la carisma ei literară. Am urmărit câteva interviuri cu Theodora Goss, eram curios să văd și cum arată, și ce spune, și cum o face. Ei bine, nu spune niciodată mai nimic, dar are un șarm aparte, fără doar și poate. La fel și acest text drăgălaș, care în niciun caz nu trebuie evitat.

“Nimfele găsind capul lui Orfeu” de Theodora Goss, “Mâhnire” de Willa Schneberg și “Frumoasă pălărie” de Andrew J. Bonia, cele trei poezii din această antologie… Dacă tot le-am citit, pot spune că mi-au plăcut, oarecum… Dacă nu le-aș fi citit, ar fi fost bine și așa…