DGPMB: Un bărbat de 39 de ani, dus la Poliţie pentru că ar fi comis acte indecente în prezenţa unei fete de 18 ani
Bărbatul a fost condus la sediul Secţiei 1 Poliţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Articol de arionmihaela, 7 martie 2025, 16:28
Un bărbat de 39 de ani a fost dus la Secţia 1 Poliţie după ce ar fi comis acte indecente de natură sexuală în prezenţa unei fete de 18 ani, în incinta unei universităţi din Bucureşti.
„La data de 7 martie, în jurul orei 10,55, Secţia 1 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie, în calitate de mamă, cu privire la faptul că în incinta unei universităţi situată în Sectorul 1 un bărbat de aproximativ 40 de ani ar fi săvârşit acte de natură a aduce atingere bunelor moravuri, în prezenţa fiicei sale în vârstă de 18 ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţiei a Municipiului Bucureşti.
Din primele verificări a rezultat faptul că bărbatul a pătruns în incinta facultăţii, în scopul de a se informa cu privire la un curs de limbă italiană, iar la un moment dat, în timp ce se afla la un etaj superior, pe hol, ar fi săvârşit gesturi care aduc atingere bunelor moravuri, în prezenţa tinerei de 18 ani.
„În urma sesizării, poliţiştii s-au deplasat la adresă şi l-au depistat pe cel în cauză, în proximitatea zonei respective, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 39 de ani”, arată sursa citată.
Bărbatul a fost condus la sediul Secţiei 1 Poliţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.