Intervenţii pentru repararea străzilor din Capitală!

Articol de Mircea Apostolescu, 9 martie 2025, 14:38
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat intervenţii pentru repararea străzilor.
Administrația Străzilor (ASB) a început lucrări de remediere a gropilor apărute din cauza fenomenelor de îngheț-dezgheț, a ninsorii, a aplicării materialelor antiderapante și altor factori climatici.
Intervențiile se vor desfășura pe străzi din toate sectoarele Capitalei, în peste 112 locații, acoperind atât artere principale, cât și zonele afectate de deteriorări.
Printre bulevardele și drumurile unde vor avea loc lucrările se numără: Bulevardul Bucureștii Noi, Șoseaua Kiseleff, Bulevardul Banu Manta, Bukevardul Aerogării, Calea Giviței, Bulevardul Ion Mihalache, Șoseaua Fundeni, Bulevardul Basarabia, Șoseaua Mihai Bravu, Bukevardul Dacia, Splaiul Independenței, Șoseaua Progresului, Calea 13 Septembrie, Șoseaua Viilor, Calea Giulești, Prelungirea Ghencea, Str. Valea Oltului și multe altele.
În cazul în care observați gropi sau alte deficiențe la nivelul carosabilului, marcajelor rutiere, semaforizării sau indicatoarelor, puteți semnala aceste probleme, apelan dispeceratul la numărul 0800.800.882 sau să trimițând o sesizare pe email la office@aspmb.ro.