CNA impune TikTok să elimine clipuri care îndeamnă la violenţă faţă de membrii BEC
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să impună platformei TikTok să elimine clipuri şi montaje audio-video în care se îndemna la violenţă faţă de membrii Biroului Electoral Central.

Articol de alinaene, 15 martie 2025, 16:35
Membrii Biroului Electoral Central (BEC) au fost amenințați pe rețelele de socializare, în special pe TikTok, ca urmare a deciziei instituției de a invalida intrarea lui Călin Georgescu în cursa prezidențială.
BEC a respins, sâmbătăt, și candidatura Dianei Șoșoacă, luând în considerare decizia CCR de anul trecut.
În acest sens, Biroul Electoral Central a sesizat CNA cu privire la acest conţinut, iar consiliul a identificat profilurile responsabile de distribuirea materialelor, chiar dacă o parte din acestea nu mai erau publicate.
Conturile respective urmează să fie analizate şi, dacă va fi cazul, se poate dispune chiar închiderea lor.
BEC condamnă ferm orice act de intimidare sau amenințare la adresa membrilor săi și subliniază importanța respectării legii și a instituțiilor statului.
CNA analizează sesizările, iar autoritățile vor lua măsuri împotriva celor care instigă la violență online.
CNA precizează că funcţionează în regim de permanenţă şi păstrează în mod constant legătura cu publicul şi cu autorităţile relevante pentru această perioadă premergătoare alegerilor prezidenţiale, respectiv Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală Permanentă.