Ascultă Radio București FM Live

Liderul din Superligă nu s-a modificat la finalul primei etape din play-off: FCSB a „smuls” un egal pe final de duel cu Rapid aflată în „zece oameni” în primul meci cu goluri dintre echipe din acest sezon, într-un derby în care Bîrligea a revenit cu gol

FCSB și Rapid București au remizat, scor final, 3-3, în prima etapă din play-off în Superligă, într-un duel între cele două formații care a oferit, pentru prima dată, de la începutul acestui sezon, goluri. Campioana României a condus de două ori pe tabela de marcaj, dar „giuleștenii” au dat replica de fiecare dată, reușind să obțină, la un moment dat, conducerea la general, într-un punct în care evoluau cu un jucător mai puțin pe gazon. Pe final de duel, asaltul formației din Berceni a dat roade, pentru că Florin Tănase a adus egalarea, iar gazdele au fost aproape să obțină toate punctele, dar defensiva adversă a rezistat. În aceste condiții, „roș-albaștrii” au rămas în spatele celor de la CFR Cluj, având un punct mai puțin și ocupând locul al treilea, în vreme ce formația din „Giulești” rămâne pe ultima treaptă, cu un cumul de 24 de puncte.

Foto: Sursă foto: Facebook - FCSB

Articol de mariosoare, 16 martie 2025, 23:02

FCSB a primit vizita celor de la Rapid București în epilogul etapei cu numărul unu din play-off în Superligă, într-un derby din Capitală care ar fi putut duce-o pe formația antrenată de Elias Charalambous pe prima poziție din clasament, după ce această treaptă a fost preluată, în reprize, de Universitatea Craiova, mai întâi, după victoria oltenilor înregistrată în compania celor de la Universitatea Cluj, respectiv, de CFR Cluj, la capătul triumfului ardelenilor reușit în fața celor de la Dinamo București. „Roș-albaștrii” căutau un succes de moral, de asemenea, după eliminarea dură pe care a suferit-o în optimile din UEFA Europa League, scor 1-7, la general, contra francezilor de la Olympique Lyonnais, competiție, care, la finalul participării campioanei României, a adus în conturile clubului din Berceni suma de aproximativ 20 de milioane de euro.

Florin Tănase a fost recuperat pentru această înfruntare din primul eșalon al fotbalului românesc, după accidentarea suferită în duelul cu Olympique Lyonnais, din turul optimilor de finală de pe plan continental, situație în care s-a aflat și atacantul central al celor de la FCSB, Daniel Bîrligea, care s-a aflat pe lista primilor 11 fotbaliști introduși în teren de antrenorul cipriot, Elias Charalambous, după ce golgheterul campioanei en-titre din Superligă a absentat de la cele mai recente cinci dueluri din toate competițiile. Cristian Manea nu a putut fi utilizat de Marius Șumudică în tabăra cealaltă, din pricina suspendării pe care a avut-o de ispășit fostul fundaș dreapta al celor de la CFR Cluj, iar printre jucătorii indisponibili de mai multă vreme din efectivul „roș-albastru” îi putem aminti pe Octavian Popescu, Darius Olaru și pe Mihai Lixandru.

În cele mai recente cinci confruntări directe dintre cele două grupări, rapidiștii au terminat sărbătorind două astfel de partide, în vreme ce alte trei dueluri dintre „giuleșteni” și trupa din Berceni s-au concluzionat cu rezultate de egalitate. O statistică care merită amintită ar fi cea referitoare la faptul că în actuala stagiune din Superligă, întâlnirea din turul campionatului, cât și înfruntarea din returul întrecerii interne, au fost încheiate cu câte o remiză albă, dar evenimentele intense nu au fost ocolite de către cele două echipe. Pe teren propriu, ultimele cinci meciuri disputate de FCSB au produs patru triumfuri și un singur eșec, înfrângerea fiind consemnată în turul optimilor din UEFA Europa League, contra formației pregătite de Paulo Fonseca. Cea mai recentă victorie a „roș-albaștrilor” împotriva trupei din „Giulești” data, înainte de fluierul de start al acestui derby, din luna noiembrie a anului 2022, atunci când, pe „Arena Națională”, clubul patronat de Gigi Becali se impunea cu scorul final de 3-1.

Confruntarea de pe cel mai mare stadion din țară a debutat cu un pressing avansat pus în scenă de elevii conduși de pe margine de Marius Șumudică, iar o fază rapidă creată de doi dintre aceștia, după o eroare comisă la centrul terenului de gazde a dus la primul șut expediat pe spațiul porții de către oaspeți. Tobias Christensen a recuperat un balon din piciorul unui adversar, iar pasa acestuia l-a pus în cursă pe Andrei Borza, care, după o serie de driblinguri scurte, a preferat să tragă de la distanță, însă lovitura sa cu piciorul stâng a ajuns în brațele portarului „roș-albaștrilor”, Ștefan Târnovanu, execuția contând doar pentru „caseta tehnică”. Prima mare ocazie de gol a formației pregătite de Elias Charalambous a „răsărit” la capătul primului sfert de oră, atunci când Florin Tănase a insistat și a intrat în posesia unui balon pe construcția „giuleștenilor”, iar acesta l-a jucat în profunzime pe Daniel Bîrligea, însă, după ce a trecut de Denis Ciobotariu și de Alexandru Pașcanu, vârful român al campioanei în exercițiu din Superligă a finalizat „înghesuit”, iar Marian Aioani a respins șutul în afara terenului.

Deschiderea de scor a venit din partea celui mai bun marcator al campioanei României, atunci când o greșeală pe respingere a rapidiștilor a condus la o centrare ideală venită din gheata lui David Miculescu, iar de la bara a doua, lipsit de marcaj, Daniel Bîrligea a pus fruntea și a înscris cu o execuție la colțul scurt. În ciuda faptului că goalkeeper-ul român al „alb-vișiniilor” a atins balonul, acesta nu a putut să îl oprească din scuturarea plasei porții oaspete, astfel că fostul fotbalist al celor de la CFR Cluj a bifat prima reușită în meciurile dintre cele două cluburi din această stagiune, chiar la capătul primei jumătăți de oră de joc efectiv. Mai apoi, o recuperare norocoasă a „giuleștenilor” în proximitatea suprafeței de pedeapsă a celor de la FCSB a dus la pasa trimisă de Tobias Christensen către Elvir Koljic, iar atacantul bosniac s-a prăbușit pe gazon, după un presupus contact cu Ștefan Târnovanu. În loc să acorde lovitură de la 11 metri, după cum se așteptau suporterii oaspeților, Horațiu Feșnic i-a acordat fostului vârf de la Universitatea Craiova un cartonaș galben pentru simulare și a dictat lovitură liberă pentru „roș-albaștrii”.

O nouă ocazie a rapidiștilor a fost consemnată cu opt minute înainte de intrarea la cabine, atunci când Christopher Braun a combinat cu Alexandru Dobre, iar jucătorul din urmă a pasat în spațiu liber, în poziție perpendiculară cu poarta adversă pentru Kader Keita, al cărui șut plasat din centru a trecut milimetric pe lângă stâlpul din stânga porții apărate de internaționalul român care a fost convocat de Mircea Lucescu la echipa națională pentru dubla din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din anul 2026. Egalarea a venit în urma unei lovituri de la colțul terenului, atunci când Claudiu Petrila a centrat ideal din fază fixă, iar din tot grupul de jucători aflați în careu, Denis Ciobotariu s-a înălțat cel mai mult și a punctat cu o lovitură de cap direcționată înspre colțul lung al buturilor celor de la FCSB, fără a îi da vreo șansă lui Ștefan Târnovanu, ca urmare a gazonului care a imprimat un alt efect balonului.

După toate aceste acțiuni, scorul pauzei a fost unul egal, iar la revenirea de la cabine, gazdele au efectuat două modificări, deoarece Alexandru Musi și Malcom Edjouma au fost introduși în locurile lui Andrei Gheorghiță și David Miculescu. Desprinderea gazdelor a venit la câteva minute de la reluarea confruntării, moment în care arbitrul de centru a lăsat inspirat avantaj, după ce Florin Tănase fusese faultat la mijlocul terenului, iar continuarea acestuia a fost cu Daniel Bîrligea. Mai apoi, atacantul central al campioanei României a trimis în partea stângă, iar Alexandru Musi a scăpat rapid de Christopher Braun pentru a centra în gura porții adverse, acolo de unde Juri Cisotti a punctat cu o execuție de efect care nu i-a dat speranțe lui Marian Aioani, iar FCSB conducea pentru a doua oară în acest derby din Capitală.

Ulterior, dintr-o lovitură liberă obținută de Adrian Șut de la circa 25 de metri, din poziție centrală, fundașul lateral muntenegrean al campioanei României a șutat peste zid, dar balonul nu a avut timp să coboare, astfel că execuția acestuia a trecut peste bara transversală. Dintr-o lovitură de la colțul terenului, situația s-ar fi putut balansa încă o dată, atunci când centrarea lui Alexandru Dobre a fost reluată cu capul de Alexandru Pașcanu, dar execuția acestuia a fost blocată in extremis de apărarea „roș-albastră” care a evacuat balonul din proximitatea propriei porți. Din același stil de acțiune, rapidiștii ar fi putut înscrie al doilea gol din acest duel, dar lovitura de cap fulgerătoare a lui Elvir Koljic, de la prima bară, a ocolit buturile apărate de Ștefan Târnovanu.

Pe un contraatac tăios, „alb-vișinii” aveau să egaleze, într-un moment în care Alexandru Dobre a scăpat singur cu portarul, după o pasă de excepție venită din partea lui Claudiu Petrila. Faza fusese inițiată de Tobias Christensen, iar extrema dreaptă a rapidiștilor l-a driblat cu ușurință pe Risto Radunovic și a finalizat cu un șut puternic trimis la colțul scurt, pentru ca Ștefan Târnovanu să fie învins fără drept de apel. Imediat după această bucurie, „giuleștenii” aveau să primească o veste mai puțin plăcută, atunci când Andrei Borza a intrat cu talpa în față și l-a faultat dur pe Florin Tănase, determinându-l pe Horațiu Feșnic să scoată al doilea cartonaș galben și să îl trimită la cabine pe fundașul stânga al oaspeților, echilibrul numeric rupându-se în acel punct al partidei. Rapidiștii au dat lovitura cu 10 minute înainte de finalul confruntării, atunci când centrarea lui Alexandru Dobre l-a găsit la bara a doua lipsit de marcaj pe Denis Ciobotariu, iar fostul jucător al celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe a bifat dubla, după ce a înscris cu o lovitură de cap.

În minutele adiționale ale înfruntării din Capitală, Florin Tănase a adus egalarea, după o centrare venită din partea dreaptă, iar gazdele au forțat marcarea unui nou gol, dar nu au putut să înscrie decisiv pe tabelă, astfel că „giuleștenii” au plecat cu un punct de pe „Arena Națională”. În ierarhie, „roș-albaștrii” sunt pe locul al treilea cu un total de 29 de puncte, la o lungime în spatele celor de la CFR Cluj, în vreme ce rapidiștii rămân ultimii cu un total de 24 de puncte. În etapa următoare, echipa antrenată de Elias Charalambous va evolua pe același stadion în „derby de România”, contra celor de la Dinamo București, în vreme ce rapidiștii vor primi vizita celor de la Universitatea Craiova într-o partidă ce se va juca fără suporteri, din cauza pedepsei primite de club, dar ambele meciuri se vor desfășura după pauza internațională provocată de duelurile echipelor naționale.

Etichete:
Actualitate luni, 17 martie 2025, 15:51

Atenţionare de călătorie MAE: Spania – ploi intense şi intensificări ale vântului în Comunitatea Autonomă Andaluzia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei...

Atenţionare de călătorie MAE: Spania – ploi intense şi intensificări ale vântului în Comunitatea Autonomă Andaluzia
Actualitate luni, 17 martie 2025, 15:43

24 de medalii pentru Delegația României la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, Torino 2025

Echipa Special Olympics România, formată din 22 de sportivi cu dizabilități intelectuale a participat între 7 – 16 martie la cel mai mare...

24 de medalii pentru Delegația României la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, Torino 2025
Actualitate luni, 17 martie 2025, 15:01

Festivalul Jazz in Church revine la Biserica Luterană din Bucureşti

Cea de-a zecea ediţie a festivalului Jazz in Church are loc în perioada 8-11 mai la Biserica Lutherană din Bucureşti. Programul ediţiei include...

Festivalul Jazz in Church revine la Biserica Luterană din Bucureşti
Actualitate luni, 17 martie 2025, 14:38

Un controlor a fost agresat fizic de către un călător pe traseul liniei de tramvai 10

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a condamnat ferm, luni, agresiunile asupra angajaţilor săi după ce un controlor a fost agresat fizic de...

Un controlor a fost agresat fizic de către un călător pe traseul liniei de tramvai 10
Actualitate luni, 17 martie 2025, 13:50

Cele trei centre moderne pentru pacienţii cu arsuri se află în stadii de realizare între 20% şi 60%

Ministerul Sănătăţii (MS) transmite că cele trei centre pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri severe se află în diverse stadii de...

Cele trei centre moderne pentru pacienţii cu arsuri se află în stadii de realizare între 20% şi 60%
Actualitate luni, 17 martie 2025, 13:31

MApN: Patru victime ale incendiului din Macedonia de Nord – transportate cu o aeronavă română în Lituania

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat de la Otopeni, pentru a executa o misiune...

MApN: Patru victime ale incendiului din Macedonia de Nord – transportate cu o aeronavă română în Lituania
Actualitate luni, 17 martie 2025, 13:13

Îngrijire medicală de top pentru cățeii din adăpostul Primăriei Sectorului 1!

Cei aproape 600 de căței din adăpostul Primăriei Sectorului 1, din Șoseaua Odăi au, de pe 10 martie, acces la îngrijire medicală de top....

Îngrijire medicală de top pentru cățeii din adăpostul Primăriei Sectorului 1!
Actualitate luni, 17 martie 2025, 13:03

Un bloc de pe Calea Victoriei va fi consolidat cu fonduri nerambursabile naţionale

Un bloc cu nouă etaje de pe Calea Victoriei urmează să fie consolidat cu fonduri nerambursabile naţionale, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor...

Un bloc de pe Calea Victoriei va fi consolidat cu fonduri nerambursabile naţionale