Ascultă Radio București FM Live

”Varză, cartofi și alți demoni”- proiecție specială pe 20 martie, la MȚR

”Varză, cartofi și alți demoni”- proiecție specială pe 20 martie, la MȚR
Foto: Kolectiv Film

Articol de andreiabarsanbfm, 20 martie 2025, 12:37

După 10 ani, partea a doua a documentarului ”Varză, cartofi și alți demoni” va avea o proiecție specială, în această seară, de la ora 20:00,   în prezența echipei, la Cinema Muzeul Țăranului (str. Monerăriei, nr. 3).

În 2015 regizorul Șerban Georgescu începea o incursiune inedită în realitatea rurală autohtonă, concretizată într-un documentar autentic care a cucerit inimile multora: ”Varză, cartofi și alți demoni”. Filmul relata eforturile sătenilor dintr-o localitate din apropierea Bucureștiului de a ieşi dintr-un cerc vicios din care nimeni nu câștiga: 1 sat, 1.000 de tractoare, 100.000 de tone de varză, 0 profit.

Forța documentarului, dincolo de stilul narativ autentic, a stat în faptul că relatarea situației a fost făcută dintr-o perspectivă unică, din interiorul sistemului. Regizorul a petrecut el însuși un an la Lungulețu, a lucrat o bucată de pământ cot la cot cu sătenii și a încercat să fructifice roadele muncii sale în același fel ca oricare din ceilalți agricultori locali, pentru a înțelege cât mai exact de ce aceste familii ajung să trăiască pe datorie, deși au în mână uneltele unei afaceri de succes – pământ roditor, utilaje moderne, recolte bogate.

”Varză, cartofi și alți demoni” a fost foarte bine primit de publicul de pretutindeni și a generat multe ecouri în cadrul societății românești fiind difuzat în mod repetat în ultima decadă în contexte educaționale cât mai variate. A avut proiecții nu doar în festivaluri de film (DOK Leipzig, Docu Days UA – Kiev Milenium Inernational Documentary Film Festival – Bruxelles, One World Romania, Transilvania International Film Festival), dar și la evenimente precum Ziua Recoltei (Slatina, în prezența a peste 1000 de fermieri) și lansarea Decadei Fermelor de Familie în cadrul UN FAO (Organizația pentru Agricultură și Hrană a Națiunilor Unite), precum și în 36 de licee din țară (prin programul One World Romania la Școală).

La 10 ani de la începerea experimentului său, Șerban a revenit la Lungulețu pentru a vedea în ce fel demersul inițial al echipei a generat schimbări de orice fel – în percepția sătenilor, în abordarea autorităților sau în felul în care publicul larg se raportează la producătorii agricoli. Revenirea lui în mijlocul comunității de agricultori din Lungulețu s-a concretizat într-o continuare a documentarului, menită să răspundă mai multor întrebări care s-au născut în mod organic: au reușit sătenii să depășească lipsa de încredere în orice decizie „colectivă” sau în orice lider? Au reușit oare să se asocieze, astfel încât vocea lor să fie mai bine auzită?

Răspunsul îl veți afla participând în această seară la proiecția specială sau vizionând online acest documentar,  pe https://www.youtube.com/watch?v=avh9H3VkHO0.

Actualitate miercuri, 14 mai 2025, 12:07

Break the fake: Exagerare sau realitate? Trei noutăți din sfera AI

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...

Break the fake: Exagerare sau realitate? Trei noutăți din sfera AI
Actualitate miercuri, 14 mai 2025, 12:00

46 de persoane aflate în situaţii de risc au fost salvate de efectivele MAI

În ultimele 24 de ore: 152 de autori de infracţiuni au fost prinşi în flagrant 3.689 de misiuni desfăşurate de structurile MAI pentru...

46 de persoane aflate în situaţii de risc au fost salvate de efectivele MAI
Actualitate miercuri, 14 mai 2025, 11:55

Ceremoniale militare şi religioase – pe 29 mai, de Ziua Eroilor

Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne vor organiza pe 29 mai, de Ziua Eroilor, ceremoniale militare şi religioase la...

Ceremoniale militare şi religioase – pe 29 mai, de Ziua Eroilor
Actualitate miercuri, 14 mai 2025, 11:51

Muzeul Naţional de Istorie a României este deschis publicului sâmbătă şi duminică

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) va avea acces liber pentru vizitatori sâmbătă şi duminică, de Ziua Internaţională a Muzeelor....

Muzeul Naţional de Istorie a României este deschis publicului sâmbătă şi duminică
Actualitate miercuri, 14 mai 2025, 11:48

Doi cetăţeni români arestaţi preventiv pentru trafic de migranţi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au depistat, în urma verificării a două...

Doi cetăţeni români arestaţi preventiv pentru trafic de migranţi
Actualitate miercuri, 14 mai 2025, 09:12

Noaptea Europeană Muzeelor la Ateneul Român

Sâmbătă, 17 mai 2025, Filarmonica George Enescu va celebra Noaptea Europeană a Muzeelor. Ateneul Român va putea fi vizitat gratuit între orele...

Noaptea Europeană Muzeelor la Ateneul Român
Actualitate miercuri, 14 mai 2025, 09:10

VIDEO| Gentle parenting, redflaguri și vocea mamei din capul tău

Cât de greu le este oamenilor să vorbească despre emoțiile lor? Întrebarea aceasta i-a fost adresată Loredanei Mocescu, care ni s-a alăturat...

VIDEO| Gentle parenting, redflaguri și vocea mamei din capul tău
Actualitate miercuri, 14 mai 2025, 08:34

Eurovision 2025: Primele 10 finaliste, emoții și incidente la Basel | FOTO

Prima semifinală a Eurovision Song Contest 2025, desfășurată marți seară la St. Jakobshalle din Basel, a oferit un show intens, cu 15 țări...

Eurovision 2025: Primele 10 finaliste, emoții și incidente la Basel | FOTO