Ascultă Radio București FM Live

Ministrul Educației, Daniel David:“ Metodele de predare nu pot fi utilizate similar la generații diferite.”

Ministrul Educației, Daniel David:“ Metodele de predare nu pot fi utilizate similar la generații diferite.”

Articol de Monica Liche, 26 martie 2025, 17:32

Educația se schimbă. Digitalizare, combaterea dezinformării, știință pe TikTok și soluții pentru un învățământ mai bun – toate acestea fac parte din noua față a educației românești. Am discutat despre ce funcționează, ce mai e de făcut și cum putem aduce școala mai aproape de realitate, împreună cu Daniel David, Ministrul Educației, invitatul lui Răzvan Ursuleanu #ÎnComunitate.

Accesul la tehnologie – o miză pentru viitorul copiilor

 Tehnologia a încetat să fie doar o opțiune, odată cu prima generație digitală și ar trebui să devină o parte firească a parcursului educațional și social. Accesul la instrumentele digitale creează oportunități de învățare, iar cei care nu vor avea acces riscă să fie deconectați de la ritmul general al lumii în care cresc, iar performanțele lor și încrederea în sine vor avea de suferit.

„Se întâmplă ce s-a întâmplat ori de câte ori ai făcut o revoluție industrială, când au apărut mașinile și tu n-ai avut acces la mașină, când au apărut televizoarele și ai avut mai târziu televizor, când a apărut radioul și ai avut mai târziu acces la acest mijloc de comunicare. (…) Problema este că nu vei reuși să fii competitiv, nu-ți vei folosi potențialul pe care îl ai și pur și simplu rămâi în spate.

În momentul în care tu ai sisteme de realitate virtuală, acces la orice bibliotecă mare a lumii prin, nu știu, computer, prin telefon, de exemplu, informațiile apar și se schimbă extrem de frecvent. Dacă nu ești parte din această lume, rămâi în spate. ”

TikTok și educația

 Să ignori prezența copiilor pe platformele de socializare nu este o  soluție.  Să o interzici, nici pe atât. Aceste generații sunt  diferite, văd lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Cei mici petrec timp acolo și învață, dar, da, uneori haotic, alteori din surse nesigure. De aceea, a integra educația în aceste spații, poate aduce rezultate neașteptat de bune. “Ca Ministru al Educației, trebuie să vezi unde se află copiii, unde-i mintea lor și să mergi cu educația acolo.”, a subliniat Ministrul Educației și Științei, Daniel David.

„ Tik Tok-ul, ca orice rețea socială, ca orice tehnologie în general, în sine, nu este bun sau rău. Poate să devină bun sau rău în funcție de cum îl folosim, dar eu am spus că ar trebui să-l folosim bine.

(…)M-am întâlnit cu reprezentanții Tiktok și România și cu reprezentantul lor pe Europa și mi-au arătat și mi-au spus despre mecanismele foarte serioase pe care le au.

Au spații, de exemplu, educaționale pentru elevi și profesori sau student și profesori care pot intra pentru activități educaționale, lecții, au spații securizate pentru părinți și copii și de asemenea s-au arătat deschiși prin parteneriatul pe care îl avem cu tiktok-ul la care lucrăm încă, dar de principiu l-am asumat împreună să ducem mai multă știință în zona tiktok-ului.”

Reforma predării – între conținut și metodă

 Copiii de azi nu mai învață cum am învățat noi.  Pentru ei informația se află la un click distanță.  Vechile metode de predare nu li se potrivesc. Dincolo de conținutul predat trebuie să existe o metodă de predare adaptată lor, astfel încât să îi apropie de sensul lecției. Predarea mecanică, bazată pe memorare fără înțelegere, este un obstacol în calea curiozității lor.

 „Acum, când conținutul este la un clic de telefon, a-i pune pe copii să memoreze, așa cum am memorat eu, este o greșeală, fiindcă-i pierzi. Ei se uită, văd informații altundeva, nici nu mai sunt atenți la profesor. Dacă profesorul le predă lucruri și mai ales în forma, stai jos și scrie, pe care ei le găsesc la un click de computer sau un click de telefon, i-au pierdut.

 (…)Deci, scurt spus, memorarea poate să fie bună, dar trebuie să-i găsești o justificare.”

Schimbarea începe cu metodele de predare.

(…)Trebuie să-i facem pe colegii noștri profesori să înțeleagă acest lucru, că mulți au predat la generații diferite și metodele de predare nu pot fi utilizate similar la generații diferite. ”-  a precizat Ministrul Educației și Științei, Daniel David.

 O etapă esențială în reforma educațională

Formarea continuă a cadrelor didactice, expunerea acestora la noile tehnici de predare, va conduce către o transformare reală a sistemului educațional. Metodele de predare trebuie să răspundă nevoilor generațiilor actuale. Dincolo de actualizarea manualelor e nevoie și  de o adaptare a practicilor pedagogice.

„(…)Și în zona ministerului facem training-uri mereu, cu noi metode de predare. Particip la diverse întâlniri, workshop-uri prin care promovez această idee. Când vom termina conținuturile și manualele pentru planurile-cadru la învățământul liceal, înainte să le dăm drumul, vom face un training pentru câteva mii de profesori. Cum să predai acele conținuturi și mizând pe faptul că ai profesorii, care sunt oameni maturi, adulți, unii au trecut niște examene de titularizare, alții, examenele în universități, nu sunt lucruri atât de complicat de învățat, doar că trebuie să fim preocupați să înțelegem că este o vulnerabilitate.”

Gândirea critică – protecție în fața contaminării digitale

 Dezinformarea, este un pericol subtil, greu de detectat. Fiecare expunere la conținuturi toxice lasă urme. Aici intervine educația, care trebuie să ofere  și instrumente de protecție psihologică. “Trebuie să evităm zonele contaminate psihologic și, dacă tot ajungem acolo, să avem instrumentul, dacă vreți, sau tehnologia psihologică de a face față contaminării psihologice. Iar gândirea critică este un astfel de element.” – a subliniat Ministrul Educației și Științei, Daniel David.

 “Când este vorba de o zonă contaminată psihologic, cu fake news, cu conspirații și așa mai departe, avem iluzia că nu ni se poate întâmpla nimic. Și, ca să spun așa, metaforic, ne băgăm capul în turbina de la Cernobîl plină de radiație, adică plină de prostii, pseudoștiință, conspirații, lucruri care, efectiv, ca să folosesc eticheta anterioară, sunt niște prostii care ne contaminează mintea.

(…)Toate studiile de psihologie arată că, dacă ai fost expus la conspirații, pseudo-cunoaștere, ele te vor influența. “

 

Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 18:24

MAE: Atenţionare de călătorie: Republica Franceză

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE: Atenţionare de călătorie: Republica Franceză
Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 18:19

DSU: Atenție, ȘTIRI FALSE despre accidente grave, tragedii sau incidente!

În ultimele ore, în mediul online au fost postate mai multe ȘTIRI FALSE despre producerea unor accidente rutiere grave sau incendii devastatoare...

DSU: Atenție, ȘTIRI FALSE despre accidente grave, tragedii sau incidente!
Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 15:03

Gabriel Torje, desemnat jucătorul român al anului 2011, membru al „Minunii de la Liberec”, dar și fotbalist cu evoluții în La Liga și Serie A, invitat „În Comunitate”: „Nu am fost niciodată un vânător de trofee individuale”

Gabriel Torje a fost prezent în emisiunea cu tematică sportivă de pe București FM, acolo unde, alături de gazdele emisiunii, Răzvan Ursuleanu,...

Gabriel Torje, desemnat jucătorul român al anului 2011, membru al „Minunii de la Liberec”, dar și fotbalist cu evoluții în La Liga și Serie A, invitat „În Comunitate”: „Nu am fost niciodată un vânător de trofee individuale”
Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 12:18

Ziua Mondială a Libertăţii Presei

Ziua Mondială a Libertăţii Presei a fost instituită cu peste trei decenii în urmă în scopul conştientizării rolului major pe care libertatea...

Ziua Mondială a Libertăţii Presei
Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 11:47

MAI: 149 de sesizări referitoare la fapte nelegale în timpul campaniei electorale

Un număr de 149 de sesizări referitoare la fapte nelegale în legătură cu procesul electoral au fost înregistrate în campania pentru alegerile...

MAI: 149 de sesizări referitoare la fapte nelegale în timpul campaniei electorale
Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 11:36

MAI: Aproximativ 43.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne menţin siguranţa publică în ziua votului

Aproximativ 43.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor menţine siguranţa publică în ziua votului, a anunţat sâmbătă...

MAI: Aproximativ 43.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne menţin siguranţa publică în ziua votului
Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 10:08

Theo Rose, în De10xRomânia: „M-am considerat o prezență în momentul în care am început să mă folosesc de mai mult decât de voce” | VIDEO

De la „doar o voce” la un fenomen în industria muzicală și de divertisment Ascensiunea sa nu a fost marcată de un moment precis, ci de un...

Theo Rose, în De10xRomânia: „M-am considerat o prezență în momentul în care am început să mă folosesc de mai mult decât de voce” | VIDEO
Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 07:44

Sorana Cîrstea este in finala la dublu la Madrid

Perechea Sorana Cîrstea/Ana Kalinskaia s-a calificat in ultimul act dupa ce a trecut de cuplul Su-Wei Hsieh(Taiwan)/Jelena Ostapenko(Letonia) cu...

Sorana Cîrstea este in finala la dublu la Madrid