Autobuzul 642 va fi suspendat, de la 1 aprilie, din cauza cererii reduse din partea călătorilor

Articol de arionmihaela, 28 martie 2025, 14:24
Autobuzul 642 va fi scos din circulaţie, de la 1 aprilie, iar liniile 106, 196, 203, 216, 241, 253 şi 312 vor fi suplimentate, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
„Începând cu data de 1 aprilie 2025, linia navetă de autobuz 642 va fi suspendată, ca urmare a solicitării reduse din partea călătorilor înregistrată pe acest traseu”, precizează sursa citată.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov a decis ca autobuzele care circulau pe linia 642 (Vasile Parvan – Gara Basarab) să fie redistribuite pe unele linii unde există cerere de transport, precum 106, 196, 203, 216, 241, 253 şi 312.