Prima pagină » Actualitate » Vreme rece în Bucureşti până luni seara. Temperatura maximă nu va depăşi opt grade
Vreme rece în Bucureşti până luni seara. Temperatura maximă nu va depăşi opt grade
Vremea va fi caldă în Bucureşti, sâmbătă, dar apoi valorile termice vor scădea semnificativ şi vor fi precipitaţii mixte, conform prognozei de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 5 aprilie, ora 10:00 – 6 aprilie, ora 9:00, în Capitală vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil la începutul intervalului, apoi va prezenta înnorări, iar spre seară şi noaptea vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (40 – 45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 5 – 6 grade.
De asemenea, în intervalul 6 aprilie, ora 10:00 – 7 aprilie, ora 9:00, valorile termice vor scădea semnificativ în Bucureşti, astfel că vremea va deveni deosebit de rece pentru prima decadă a lunii aprilie; temperatura maximă va fi de 6 – 7 grade, iar cea minimă în jur de un grad. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe parcursul zilei, iar noaptea vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla în general moderat.
În plus, în Bucureşti, în intervalul 7 aprilie, ora 10:00 – 7 aprilie, ora 18:00, vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6 – 8 grade.