DGPMB: Explozie în timpul unor lucrări la o magistrală de metrou; un bărbat, cetăţean străin, a ajuns la spital

Articol de arionmihaela, 6 aprilie 2025, 15:24
Un bărbat, cetăţean străin, a fost rănit de explozia unui utilaj sub presiune în timpul lucrărilor la o magistrală de metrou din Sectorul 1, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Acesta a fost transportat la spital, fiind în stare stabilă.
„Astăzi, 6 aprilie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au fost sesizaţi cu privire la faptul că la o magistrală de metrou, la care se execută lucrări, din Sectorul 1, ar fi avut loc o explozie. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul structurii de poliţie, care au procedat la asigurarea locului. De asemenea, la faţa locului s-au deplasat şi echipaje de prim-ajutor, dar şi echipaje de pompieri din cadrul ISU-BIF. În cauză, un bărbat, cetăţean străin, a primit îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital, în stare stabilă, pentru îngrijiri medicale suplimentare”, se arată în comunicatul DGPMB.
Din primele verificări a reieşit faptul că explozia s-ar fi produs la un utilaj sub presiune şi a surprins bărbatul în cauză. Verificările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public pentru stabilirea situaţiei de fapt.