Ascultă Radio București FM Live

MAPN: România nu a primit nicio informare oficială privind o posibilă retragere a aproximativ 10.000 de militari americani

MAPN: România nu a primit nicio informare oficială privind o posibilă retragere a aproximativ 10.000 de militari americani

Articol de arionmihaela, 8 aprilie 2025, 20:30

Cu privire la informațiile apărute recent în spațiul public privind o posibilă retragere a aproximativ 10.000 de militari americani din România și Polonia, Ministerul Apărării Naționale precizează că, până la acest moment, România nu a primit nicio informare oficială în acest sens din partea Statelor Unite. Ca atare, nu poate formula o poziție oficială ca răspuns la informații bazate pe surse de presă.

„Precizăm că relațiile dintre România și Statele Unite ale Americii sunt fundamentate pe un parteneriat strategic solid, bazat pe valori comune, încredere reciprocă și o colaborare consolidată de peste două decenii în domenii-cheie, în special în ceea ce privește securitatea regională și euroatlantică.

Toate acordurile bilaterale semnate în acest cadru – inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România – sunt în vigoare, sunt respectate și adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional.

Parteneriatul nostru cu SUA se bazează pe transparență, consultare și bună credință, iar orice decizie majoră privind postura militară aliată se ia în spiritul cooperării și al atașamentului față de valorile promovate de Tratatul de la Washington.

Facilități strategice găzduite în bazele militare de pe teritoriul României, precum forțele americane staționate în sistem rotațional în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu sau sistemul antirachetă Aegis Ashore instalat în Baza 99 Deveselu, care este integrat în sistemul antirachetă al NATO, reprezintă dovezi clare ale angajamentului comun româno-american pentru securitatea colectivă aliată.

Modernizarea și extinderea Bazei 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, cu o investiție a Guvernului României de peste 2,5 miliarde de euro, va transforma această locație într-un hub strategic pentru NATO în regiune, capabil să găzduiască până la 10.000 de militari români și aliați.Investiția României este structurată pe 20 de ani, cu aplicare în patru etape.

Exercițiile militare comune, precum “Sea Shield 25”, aflat în desfășurare în Marea Neagră și pe teritoriul României, exercițiu la care participă și SUA cu echipamente de supraveghere aeriană și ofițeri de stat major, reprezintă un exemplu al cooperării extinse a României cu aliații. De altfel, în acest an sunt planificate mai multe exerciții pe teritoriul României la care participă militari americani, cel mai important fiind SABER GUARDIAN 25 – planificat de USEUCOM.

Prezența forțelor americane pe teritoriul României, susținută de investițiile semnificative în infrastructura de apărare, întărește securitatea regională și descurajează amenințările externe.

În acest moment, în România sunt dislocați, în total, peste 1.700 de militari ai SUA, în principal la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii.

La data de 26 martie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, militarii Brigăzii a 2-a a Armatei SUA, Divizia 101 Aeropurtată „Task Force Strike” i-au înlocuit pe cei din Brigada 3, Divizia 10 Munte „Task Force Patriot”. Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu găzduiește, la acest moment, peste 1.400 de militari din SUA.

În același timp, planurile regionale de apărare sunt implementate conform planificării NATO, iar România, în calitate de națiune-gazdă, continuă să implementeze obligațiile asumate.

România a fost una dintre primele țări aliate care și-au ridicat bugetul pentru apărare peste nivelul de 2% din PIB, depășind constant și angajamentul de a investi minimum 20% din alocări pentru înzestrarea cu tehnologie modernă,  ceea ce demonstrează poziția noastră fermă de a ne asuma responsabilități de securitate din ce în ce mai importante.

Ministerul Apărării Naționale va continua susținerea importanței relației transatlantice și a parteneriatului strategic cu Statele Unite și va rămâne dedicat întăririi cooperării în domeniul apărării și securității, în care cele două părți au înregistrat succese care au contribuit în mod direct la consolidarea apărării colective și la promovarea valorilor democratice în regiune”, transmite MAPN.

 

 

Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 19:52

Vreme deosebit de caldă

La noapte, în Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 9...

Vreme deosebit de caldă
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 18:43

DGPMB-Planul Blocada: 1.370 de sancţiuni aplicate, în valoare de peste 610.000 lei; 143 de permise, reţinute

Poliţiştii Capitalei au aplicat, în perioada 17 – 22 aprilie, în baza planului ”Blocada”, 1.370 de sancţiuni...

DGPMB-Planul Blocada: 1.370 de sancţiuni aplicate, în valoare de peste 610.000 lei; 143 de permise, reţinute
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 17:52

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creştere, în care sunt folosite apeluri...

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 15:59

„Iarmaroc şi negoţ din Bucureştii de odinioară” – o incursiune în istoria târgurilor şi pieţelor capitalei

Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul la vernisajul expoziţiei tematice ‘Iarmaroc şi negoţ din Bucureştii de odinioară‘,...

„Iarmaroc şi negoţ din Bucureştii de odinioară” – o incursiune în istoria târgurilor şi pieţelor capitalei
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 15:12

Ziua Forțelor Terestre Române, marcată prin mai multe evenimente în București!

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că miercuri vor organizate, de Ziua Forţelor Terestre, ceremonii militare la monumentele închinate...

Ziua Forțelor Terestre Române, marcată prin mai multe evenimente în București!
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:41

MAI: 82 de persoane care au condus fără permis s-au ales cu dosar penal în minivacanţa de Paşte

Poliţiştii rutieri au depistat la volan 82 de persoane fără permis de conducere, cărora li s-a întocmit dosar penal, în perioada minivacanţei...

MAI: 82 de persoane care au condus fără permis s-au ales cu dosar penal în minivacanţa de Paşte
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:33

Un motan Norvegian de Pădure născut în România i-a învins pe scandinavi la ei acasă!

Prosecco, un Norvegian de Pădure alb, a dus mai departe tradiția de familie câștigând în acest weekend Cupa Scandinaviei 2025 –...

Un motan Norvegian de Pădure născut în România i-a învins pe scandinavi la ei acasă!
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:16

Trafic restricționat pe Autostrada A1 București – Pitești în urma unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că pe autostrada A1 București – Pitești, kilometrul 17, localitatea Ciorogârla,...

Trafic restricționat pe Autostrada A1 București – Pitești în urma unui accident rutier