Cum să… vorbim copiilor despre fake news și dezinformare? VIDEO

Articol de Vicentiu Andrei, 14 aprilie 2025, 06:41

• Cea mai bună armă pentru a combate fake news-ul = gândirea critică. Întreabă-te mereu: Dar de ce? Dar cum de s-a întâmplat asta? Cum pot să verific?

• Copiii nu au motivația de a dori să știe dacă se găsesc în social media este real sau nu. Trebuie să li se explice diferența dintre amuzament și informație.

• Maturitatea nu este atinsă la (pre)adolescenți. Mintea activă și vigilența de a filtra lucrurile se educă. Și la școală, și în familie!

• Nu lua în derâdere ce urmărește copilul! Nu spune superior ”lasă-mă cu prostiile tale!” Explică-i ce se întâmplă și oferă-i modele!

Flavia Voinea: În episodul de astăzi al Podcastului Cum Să…? suntem pe teritoriul meu. 

Amada Bălțățeanu: Tot timpul suntem pe teritoriul Flaviei!

Flavia Voinea: Ei, nu… uneori suntem pe teritoriul tău… Eu întreb și sunt cu urechile ciulite ca să aflu lucruri pe care le pot pune în practică și eu în relația cu colegii mei, cu copilul meu, în relația de cuplu. Cum să-urile noastre sunt foarte diverse, dar astăzi sunt acasă!

Și spun asta fără mare bucurie, pentru că în momentul de față, pe piață, în orice mediu de comunicare, există un volum foarte mare de informație falsă. Există un volum foarte mare de fake news, ceea ce duce la dezinformare sau la o manipulare cu un grad extraordinar de mare de răspândire. Și atunci apare întrebarea cum să vorbim copiilor despre fake news și dezinformare?

În teorie, știm să folosim de debunking, să folosim tot felul de concepte. E mult, e greu, nu-i simplu.

Amada Bălțățeanu: Și asta pentru că noi, din perspectiva adulților, ne dorim să fim bine informați. Deci plecăm de la motivația pe care o avem. Iar tinerii noștri, și mă uit la cei cu care lucrăm și sunt sute de tineri în fiecare an, nu au motivația asta: să știe dacă ceea ce au găsit în social media și au auzit și au văzut este real sau nu. Sunt consumatori de foarte mult conținut, în principal video… Și atunci se încarcă cu lucrurile pe care le aud, care la un moment dat, cumulat, creează niște noi moduri de gândire, niște noi credințe ale lor. Credințele se transformă, convingeri și ei încep să funcționeze pe baza unor convingeri.

Și tu vii acasă și spui băi, uite… e foarte important să ai traseul ăsta legat de școală, un liceu bun pentru anturaj, pentru experiență, o facultate în țară sau în străinătate care să-ți ofere ocazia unui cadru, a unor oameni care să fie lângă tine, să practici, să fii bine, ca apoi, la un moment dat, să ai succes profesional și să fii bucuros.

Și copilul spune: Pfff… Nu e chiar așa… Sunt mulți oameni care au reușit să aibă succes fără școală. Sunt foarte mulți care reușesc să facă bani fără să aibă neapărat un traseu gradual, așa cum poate tu, ca adult, îl prevezi.

Și câteodată nu-ți dă răspunsurile astea și spune DA doar ca să termine o discuție cu tine, dar ele sunt deja în mintea lui și există. Oricum e un câștig când îți spune, pentru că îți dai seama, ca părinte, pe unde plasează în momentul ăsta discuția cu tine și cam unde vede el importanța.

Deci ești câștigat, chiar dacă nu-ți place.

Mi se pare că partea mai tristă este când îți lasă senzația că e ok, că discuția are sens, dar el are deja niște mecanisme care funcționează și care îl duc cu mintea pe alte perspective de a ajunge să aibă succes.

Flavia Voinea: Ei, copiii, în special, consumă în momentul de față foarte mult media din social media, din instagram, din Tiktok, din youtube, mai puțin din Facebook… Deci consumă toate astea pentru amuzament, distracție, entertainment! Nu le consumă pentru informație.

Unii dintre ei își dau seama de lucrul ăsta, ceea ce, de asemenea, e foarte bine. Recunosc că se duc acolo pentru amuzament. Alții, și asta arată o grămadă de studii făcute chiar și pe vârste mici, recunosc că informația nu este în social media, deși gradul de răspândire este extraordinar de mare, dar nu pun atât de mare credibilitate pe ceea ce găsesc acolo. Iar e minunat dacă pot să facă această diferențiere!

Și ceea ce ne salvează, până la urmă, de nenorocirea pe care o reprezintă fake news-ul este gândirea critică. Este gradul, nivelul, procentul cu care ei întreabă Dar de ce? Dar cum de s-a întâmplat asta?

Amada Bălțățeanu: Ei nu prea întreabă! Fix asta este! Pentru că noi știm despre fake news și despre dezinformare…

Fake news poți să faci pentru a crea, nu știu, o vâlvă sau senzație.

În partea de dezinformare, vorbim despre o formă de influențare, despre mecanismul psihologic al oamenilor.

Pentru relația cu copiii, că de fapt despre asta vorbim, e foarte important să vezi cum traduc ei ceea ce văd. Cine este tipa asta care zice despre cum poți să ai succes? Care este experiența ei? Ce alți oameni au vorbit despre același subiect? Care era autoritatea lor?

Și atunci reușești, împreună cu ei, să induci prin întrebări dorința de a mai da un search.

Pentru că acea gândire critică se dezvoltă odată cu gradul de maturitate și gradul de maturitate la vârsta de preadolescent sau adolescent este încă mic. Drept urmare, tu te duci spre el și încerci să-i arăți că e o diferență între păreri personale ale oamenilor și faptele în sine. Și dacă un om se uită la un lucru și vorbește despre acel lucru, el are o părere și el poate să spună cu mare încredere părerea…

Flavia Voinea: Și cu mare convingere!

Amada Bălțățeanu: Și asta nu înseamnă că tu iei lucru ăla de bun pentru că tu l-ai văzut că era și pasional. Pentru că, dacă la același lucru se mai uită un alt om la 180° de distanță ca și mod de înțelegere și percepere și livrare, poți să vezi aceeași pasiune… Și atunci tu ce faci?

Oamenii, de cele mai multe ori da, vorbesc în aceste video prin prisma părerilor lor, a percepțiilor lor personale.

Flavia Voinea: Mie mi-ar mai plăcea foarte tare ca adulții să le explice copiilor că în momentul de față a mai apărut o meserie, dacă vrei, care se numește creator de conținut. Care e foarte în regulă, care poate să facă o grămadă de lucruri bune, amuzante și, exact cum spui, cu farmec, dar care nu este jurnalist.

Amada Bălțățeanu: Ca pregătire.

Flavia Voinea: Da. Și ca respectare de reguli. Pentru că jurnalistul trebuie să vorbească despre lucruri care au sursă, despre fapte. Sunt niște reguli ale jurnalistului pe care creatorul de conținut nu e obligat să le respecte.

Nu despre bine sau rău discutăm acum, ci despre faptul că un utilizator, un urmăritor, trebuie să înțeleagă diferența. Atâta tot – diferența.

Amada Bălțățeanu: Știi ce ar fi fain să facem ca părinți? Pe lângă ideea că oamenii vorbesc despre ceea ce gândesc. Dar asta nu înseamnă că sunt niște lucruri dovedite cumva științific. Nu facem debate pe temperatura la care îngheață apa… dar la multe alte lucruri trebuie să ai mintea tot timpul activă și să ai vigilența de a filtra niște lucruri. Dar tu o educi, ca părinte! Pentru că nu are cum s-o aibă și drept urmare vine avalanșa de informație…

Și cred că e foarte fain inclusiv să le îndreptăm atenția spre acele surse oficiale, căci ele există!

Uite, mă gândeam că poate, undeva în comment-uri la podcastul nostru, punem niște surse oficiale pe care ei, copiii, să le acceseze.

Inclusiv la zona asta de poze sau conținut video… e atâta material pe piață și te întrebi: e autentic sau a fost editat?

Flavia Voinea: Există există motoare de căutare pentru imagini, pentru video, să vezi dacă este real sau nu, dacă s-a întâmplat sau nu!

Ar fi bine să le vorbim copiilor despre sursele oficiale, să le vorbim despre faptul că atunci când ți se pare că o informație este prea trăznită… mai caută pe google. O mai găsești și în alte locuri?

O informație oficială, oricât ar fi de trăsnită, dar reală, este dată de mai multe publicații. Dacă o găsești într-un singur loc… Wow! Ce breaking news avem!

Amada Bălțățeanu: E o tehnică în sine asta de a pune un titlu exploziv…

Flavia Voinea: Este o nenorocire!

Amada Bălțățeanu: Revenim cumva la noi ca adulți… cred că le suntem datori să le spunem cât de norocoși sunt că au atâta informație în jur, dar norocul ăsta vine la pachet cu ideea de a-ți pune măcar o dată întrebarea ceea ce citesc eu acuma sau ceea ce am văzut e pe bune?

Flavia Voinea: Cum pot să verific?

Amada Bălțățeanu: Și acolo apare sprijinul nostru legat de surse, de autor, de cum pot să verific…

Flavia Voinea: Hai să vedem, ce a mai scris autorul ăla? Dacă Vasile Vasilescu a scris asta, ce altceva a mai scris? A mai scris în același domeniu? Este ceva care sună a părere personală sau este ceva foarte concret, dovedit?

Și apoi, nu în ultimul rând, cred că selecția asta de câteva site-uri din țară, din străinătate… Dar nu mai multe, ca să nu pară că au niște teme de făcut. Pe domenii – din sănătate, din politică etc. Să aibă niște tool-uri.

Flavia Voinea: Putem să o facem și ca un joc. Uite, am citit asta, hai să vedem, într-un sfert de oră în care stăm separați, fiecare cu telefonul propriu… Câte surse, câte motive avem să considerăm că știrile asta este adevărată sau falsă?

Amada Bălțățeanu: Da, da, oricum lor le place competiția. Dacă punem și o miză!

Flavia Voinea: Perfect, te duc la înghețată! Dacă reușești să-mi demonstrezi că asta este o știre adevărată în 15 minute, obții ceva! Mi se pare interesant să le punem întrebările astea: De unde știi că e adevărată? Ce te face să crezi că…?

Cred că gândirea critică este ceea ce face diferența!

Amada Bălțățeanu: Sau putem să intrăm în greșeala clasică a părintelui: prostiile alea pe care le-ai citit tu!

Dacă o dăm așa și ne așteptăm ca el să știe ulterior cum să se protejeze de anumite lucruri care vin spre el sau cum să se asigure că își ia niște concluzii corecte pe care să se bazeze în continuare…

Pe de o parte, l-ai denigrat, pe de altă parte – nu-i dai un model. Are nevoie de model!

Cred că ăsta e sfatul: dacă tot ne-am oprit din ce făceam, cel puțin să avem două-trei idei ca îndemn. Să nu fie doar lasă-mă cu prostiile tale!

Flavia Voinea: Deci ca o concluzie a discuției despre fake news și dezinformare, cred că cel mai bine este să-i învățăm pe copii și pe unii adulți care nu fac asta să-și pună întrebări. Și să caute… totul e la îndemână și sunt o grămadă de întrebări care, dintr-una în alta, te duc la un rezultat care să-ți fie clar.

Citeam recent un studiu că există o masă mare de adulți care folosesc 1,3 surse de informare. 1,3 surse înseamnă că, în mod natural, tu folosești una și câteodată te mai duci la o a doua. Înseamnă că, din trei ocazii, doar o dată că te-ai dus la a doua sursă.

Amada Bălțățeanu: Dar dacă i-ai întreba, ar zice că el intră pe acele surse corecte!

Flavia Voinea: În momentul de față, nu mai am pic de încredere în o singură sursă. Din păcate, s-a dovedit că sunt foarte multe instituții de presă care privesc subiectiv un eveniment și atunci o sursă este, în momentul de față, dați-mi voie să fiu sinceră, o greșeală.

În toate școlile de jurnalism, din toate timpurile, se vorbește despre două surse. Suntem, în momentul de față, într-o epocă în care este cu atât mai important să nu stăm într-o singură sursă, dar să căutăm veridicitatea acelor surse e important.

Deci rămânem cu ideea asta: punem întrebări!

Un nou podcast Cum să…? ia sfârșit aici. Vă așteptăm în comentarii cu sugestii de surse pe care vă bazați și cu idei de podcasturi viitoare.