Două persoane agresate într-un restaurant din Sectorul 4 au fost transportate la spital
Articol de bucurestifm, 14 aprilie 2025, 12:28
Poliția Capitalei informează că polițiștiii de la Secția 15 au acordat de urgenţă duminică primul ajutor pentru doi bărbați, agresați fizic într-un restaurant din Sectorul 4 și i-au transport ulterior cu autospeciala din dotare la spital.
La data de 13 aprilie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 15 Poliție, s-au sesizat, cu privire la faptul că două persoane ar fi fost agresate fizic.
”În fapt, poliţiştii din cadrul subunității, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în jurul orei 23.30, s-au sesizat cu privire la faptul că, în cadrul unui eveniment la un restaurant, din Sectorul 4, a avut loc un conflict între mai multe persoane. Astfel, polițiștii au identificat doi bărbați care prezentau leziuni la nivelul feței, respectiv, în zona lombară. Polițiștii din cadrul subunității au acordat de urgenţă primul ajutor persoanelor în cauză și le-au transport cu autospeciala din dotare la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale suplimentare”, precizează DGPMB.
Autor: Bogdan Verman