Ascultă Radio București FM Live

Roxana Ciuhulescu, campioană națională cu Alpha Tunari la „catchball”, disciplina care îmbină elemente tehnice din volei și din handbal: „Pasiunea este punctul comun al echipei din care fac și eu parte”. Anunțul făcut despre retragerea din activitatea sportivă

Roxana Ciuhulescu a fost invitatul celei mai recente ediții sportive din emisiunea „În Comunitate”, iar, alături de gazdele show-ului radiofonic, Răzvan Ursuleanu și Mario Soare, fostul om de televiziune a povestit experiența trăită odată cu câștigarea campionatului național de catchball de către Alpha Tunari, formația pe care a fondat-o și pe care o reprezintă în calitate de coordonator, dar și de jucător. Catchball-ul este o disciplină sportivă apărută în anul 2016 în România, fiind inventată în Israel și care seamănă cu voleiul, dar împrumută anumite tehnici și din handbal. Fosta sportivă de performanță a subliniat parcursul său din această ramură, de la aducerea pe piață și promovarea sa până la momentul ridicării deasupra capului a trofeului mult dorit, dar a și adus în discuție ideea potențialei retrageri din activitate, ca urmare a saturației fizice resimțite.

Foto: Sursă foto: Facebook - București FM

Articol de mariosoare, 26 aprilie 2025, 09:40

Catchball-ul, un sport exclusiv feminin, are șase jucătoare în fiecare echipă, o minge și un fileu. Este asemănător cu voleiul, cu diferența că la volei lovești mingea, în vreme ce la catchball jucătoarele prind mingea cu ambele mâini pentru a o arunca peste fileu și pentru a puncta. Se înlocuiește, așadar, lovirea mingii cu prinderea ei. Regulile acestei ramuri sportive sunt următoarele:

  • Terenul de catchball – este cel de volei. Are formă de dreptunghi și dimensiuni relativ reduse (18 metri lungime și 9 metri lățime).
  • Echipa este formată din șase jucătoare, care se rotesc la câștigarea fiecărui serviciu.
  • Mingea nu trebuie să atingă podeaua atunci când se pasează între membrii aceleiași echipe.
  • Nu ai voie să prinzi mingea mai mult de trei ori în calitate de component al echipei.
  • Nu ai voie să atingi fileul.
  • Fiecare echipă are câte un libero calificat să prindă mingea, având tricoul de culoare diferită și aflându-se în spatele liniei, pregătit să prindă balonul.
  • Dacă primești mingea venită de la adversar, trebuie să pasezi o dată, de maximum de două ori, cu jucătoarele din echipa ta, apoi ataci (punctezi).
  • Jucătoarele din prima linie ajută la pasarea mingii sau direct la inițierea unui atac.

În anul 1895, pe pământ american, o profesoară de educație fizică de la Universitatea din New Orleans a inventat un sport, denumit atunci „Newcomb Ball”. Așa a apărut ceea ce se numește azi „catchball”. Catchball-ul a fost recunoscut în anul 2023 de Agenția Națională pentru Sport. Din anul 2016, se joacă și în România, iar în momentul de față există două divizii: prima ligă, formată din șase echipe, și liga a doua, din cinci echipe. Deocamdată, dacă gruparea care promovează consideră că nu poate face față în Liga 1, poate rămâne în Liga 2.

Echipa Alpha Tunari are în prezent unsprezece jucătoare. Echipa s-a format în luna noiembrie a anului 2023 din jucătoare care și-au făcut transferul de la alte echipe. Fiecare dintre cele unsprezece practicante, cu job-uri și activități zilnice se antrenează săptămânal, la Sala de Sport din Tunari. Echipa ilfoveană se impune în competițiile naționale, dar și în cele internaționale. Fiecare dintre cele unsprezece jucătoare a participat la competiții atât în România, cât și în alte țări, precum Grecia si Israel.

Lot de jucătoare:

  • Raluca Tulin – jucător – medic (43 de ani)
  • Jeong A Ra – jucător – studentă (19 ani)
  • Steluța Bosoancă – jucător – medic (44 de ani)
  • Raluca Duțu – jucător – instructor TIR Sportiv (28 de ani)
  • Roxana Brănișteanu – jucător – antreprenor (38 de ani)
  • Roxana Ciuhulescu – coordonator – antreprenor și om de televiziune (46 de ani)
  • Maria Baciu – căpitan – ofițer poliție (53 de ani)
  • Anca Anastasiu – jucător – contract manager (52 de ani)
  • Luminița Moga – jucător – agent vânzări (34 de ani)
  • Anca Bordea – jucător – inginer constructor (36 de ani)

Antrenor principal:

  • Laura Ionescu – profesor sport, instructor înot (47 de ani) – este și jucătoare, în același timp.

Roxana Ciuhulescu a fost cea care a înființat această echipă de catchball și este coordonatorul direct al formației de la marginea Bucureștiului, mai exact, este principalul responsabil cu atragerea de sponsorizări, cu promovarea clubului și cu participarea la cele mai importante competiții de pe scena națională, dar și internațională a acestei ramuri sportive. Fosta prezentatoare de televiziune a amintit, de-a lungul interviului purtat cu gazdele emisiunii la care a participat care ar fi punctul comun al reușitei celor de la Alpha Tunari, respectiv, care este partea sa preferată din această activitate, pe lângă pomenirea rivalității acerbe pe care trupa din Ilfov o arată de ceva vreme cu ASE, campioana națională din stagiunea precedentă:

Cred că ceea ce ne unește, ca echipă, având în vedere diferențele de vârstă și de domenii de activitate în care este prezentă fiecare dintre jucătoare, este pasiunea pentru sport și pentru catchball. Ne place atât de mult când ne antrenăm împreună și când jucăm împreună, încât conexiunile din teren vin pe cale naturală și nu ne gândim la generațiile din care provenim.

Pot să mă declar atrasă de faptul că preluarea mingii cu o singură mână și aruncare sa peste fileu este una dintre schemele care mă avantajează mult și pe care o folosesc des, fiind obișnuită din handbalul pe care l-am practicat la viața mea. Într-adevăr, meciurile pe care le-am avut cu ele (n.r. ASE) au fost grele întotdeauna și ne testăm reciproc la intensitate maximă, dar ne bucurăm că am putut să trecem de ele în acest sezon și să devenim campioane naționale”, a transmis cea mai înaltă jucătoare de catchball din lume (1.92 de metri).

De asemenea, fosta handbalistă de performanță a punctat cum au fost ultimele jocuri disputate, cele care au culminat cu obținerea titlului național, dar și care sunt gândurile sale pentru perioada următoare din carieră. Mai precis, Roxana Ciuhulescu a făcut public anunțul conform căruia și-ar dori să se retragă din activitate, ca urmare a problemelor fizice pe care le resimte tot mai prezente în corpul său, dar și ca urmare a recomandării medicilor pe care i-a consultat. Invitatul ediției sportive a emisiunii „În Comunitate” nu a omis să se exprime și în privința avantajelor pe care le expune practicarea acestei discipline apărute în țara noastră în urmă cu nouă ani de zile:

Drumul nu a fost deloc ușor, dar ne-am bucurat de fiecare meci în parte și a contat foarte mult că ne-am omogenizat, ca echipă, pentru că, diferența, dacă ar fi să mă întrebi pe mine, comparativ cu sezonul anterior în care am cedat în fața fetelor de la ASE, aceasta a fost, mai exact, faptul că am reușit să ne descoperim una pe cealaltă mai bine și să creăm relații de joc solide. Vreau, însă, să menționez, că urmează să mă retrag din acest sport, cel puțin până în toamnă, am nevoie de o întrerupere pentru a analiza condiția fizică în care mă aflu, îmi este foarte greu să mai fac față durerilor care apar în timpul competițiilor și nu numai.

Este timpul să agăț genunchierele în cui, mai ales că și doctorii îmi spun același lucru, nu vreau să mai forțez, dar nu aș vrea să spun că este vorba despre o retragere definitivă. Catchball-ul este intens, mult mai ușor de jucat, în comparație cu voleiul și decât handbalul, este atipic, pentru că este dedicat în mod exclusiv femeilor și este distractiv, în același timp”, au fost vorbele fondatoarei Alpha Tunari, echipă din Ilfov.

Interviul complet realizat împreună cu Roxana Ciuhulescu poate fi urmărit aici.

Etichete:
Actualitate marți, 6 mai 2025, 20:22

CCR a înregistrat o cerere de anulare a alegerilor din 4 mai!

Curtea Constituțională (CCR) a înregistrat o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică. Instituția urmează să...

CCR a înregistrat o cerere de anulare a alegerilor din 4 mai!
Actualitate marți, 6 mai 2025, 20:06

Zilele Sectorului 3, în Parcul Titan!

Primăria Sectorului 3 organizează, în acest weekend, în Parcul Titan, Zilele Sectorului 3. Sărbătoarea este dedicată locuitorilor de toate...

Zilele Sectorului 3, în Parcul Titan!
Actualitate marți, 6 mai 2025, 18:48

Restricții de trafic, pe Autostrada A2!

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a instituit restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sensul dinspre...

Restricții de trafic, pe Autostrada A2!
Actualitate marți, 6 mai 2025, 18:32

Euro a depășit pragul de 5 lei!

Euro a depășit pragul de 5 lei la cursul oficial BNR, iar acest lucru se va simți în buzunarele românilor. Concret, Banca Naţională a...

Euro a depășit pragul de 5 lei!
Actualitate marți, 6 mai 2025, 18:10

Cod galben de instabilitate atmosferică în trei sferturi din țară, inclusiv în Capitală!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până miercuri dimineața, în...

Cod galben de instabilitate atmosferică în trei sferturi din țară, inclusiv în Capitală!
Actualitate marți, 6 mai 2025, 17:38

Ghenele îngropate din sectorul 6 pot fi puse în funcțiune!

Ghenele îngropate pot fi puse în funcțiune, a anunțat Primăria Sectorului 6. Consilierii locali ai sectorului 6 au votat delegarea gestiunii...

Ghenele îngropate din sectorul 6 pot fi puse în funcțiune!
Actualitate marți, 6 mai 2025, 17:17

Jaqueline Cristian, în turul secund la Roma!

Jaqueline Cristian, locul 74 WTA, s-a calificat, astăzi, în turul secund al turneului de categorie WTA1000 de la Roma. În primul tur, românca a...

Jaqueline Cristian, în turul secund la Roma!
Actualitate marți, 6 mai 2025, 16:25

72 km de înot, 72 de ore, un singur scop: sprijin pentru copiii cu dizabilități

Am discutat despre sensul acestui efort, despre uzura invizibilă a părinților și despre solidaritate cu Lidia Feher, PR și Comunicare –...

72 km de înot, 72 de ore, un singur scop: sprijin pentru copiii cu dizabilități