ANAF- Controale antifraudă de 1 Mai

Articol de arionmihaela, 30 aprilie 2025, 16:03
Cu ocazia mini-vacanţei de 1 Mai, inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală din cadrul ANAF vor desfăşura acţiuni de control la nivel naţional, în zonele comerciale aglomerate, unităţi de cazare, restaurante, cluburi şi baruri.
„Atenţionăm toţi operatorii economici să respecte normele fiscale privind plăţile şi încasările în numerar, reglementările referitoare la angajarea forţei de muncă, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, precum şi înregistrarea corectă a veniturilor în contabilitate”, anunta ANAF.
Această acţiune face parte din eforturile autorităţilor fiscale de a preveni evaziunea fiscală şi de a asigura o fiscalitate echitabilă pentru toţi contribuabilii.