Dosarul poliţistului mort preluat de DNA
Articol de , 6 noiembrie 2015, 12:42
Dosarul privind decesul polițistului de la brigada rutieră a capitalei, Bogdan Gigină, a fost preluat de Direcția Națională Anticorupție.
Potrivit parchetului general, în acest caz există indicii că s-ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu.
De altfel, Direcția Națională Anticorupție instrumentează un alt dosar privind folosirea coloanelor oficiale de către șefi de instituții din România.
Dosarul a fost înregistrat ca urmare a două denunțuri care i-ar viza pe procurorul general Tiberiu Nitu, pe fostul vicepremier Gabriel Oprea și pe patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
Polițistul Bogdan Gigina și-a pierdut viață în seara de 20 octombrie, când a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă, în timp ce se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.