Ionel Dănciulescu, numit director general al lui Dinamo
Articol de DSRNetworkAdmin, 21 februarie 2014, 11:10
onel Dănciulescu spune că se simte responsabilizat de încrederea oferită de conducerea clubului şi a precizat că obiectivul său e ca, alături de staff-ul tehnic şi cel administrativ, să o readucă pe Dinamo în prim-planul fotbalului românesc. „Sunt puţin emoţionat, această funcţie la Dinamo, echipă la care m-a consacrat, înseamnă enorm pentru mine, dar este şi o provocare.Trebuie să muncesc mult mai mult decât ca jucător, trebuie să muncesc zi de zi să ne atingem obiectivele stabilite anul acesta şi în viitorula apropiat.Cu profesionalismul domnilor Negoiţă şi Stoican, cu experienţa domnului Anghelache, sperăm să o readucem pe Dinamo acolo unde-i este locul. Oamenii de la echipă, oamenii de la birouri, trebuie să fim un tot unitar. Dacă reuşim să implementăm noilor jucători spiritul lui Cătălin Hîldan, care spunea „hai să le arătăm ăstora cine e Dinamo”, sunt sigur că vom redeveni numărul 1″, a declarat Ionel Dănciulescu.Noua funcţie a lui Ionel Dănciulescu a fost anunţată, astăzi, într-o conferinţă de presă.