Tricolorii joacă un amical cu Italia săptămâna viitoare
Articol de , 9 noiembrie 2015, 17:59
Naţionala de fotbal a României începe campania de meciuri amicale înainte de participarea la Campionatul European de anul viitor din Franţa.
Prima partidă test din programul tricolorilor este cea cu Italia de săptămâna viitoare din 17 noiembrie de la Bolognia.
Iordanescu este conştient de valoarea adversarilor, dar îşi doreste ca echipa naţională să facă un meci cât mai reuşit şi să tragă concluziile care se vor impune după partidă.
Selectionerul îşi doreşte de asemenea cât mai multe partide amicale cu echipe valoroase până la Campionatul European din Franţa, cum ar fi Anglia, Germania, Belgia, sau Spania.
Antrenorul tricolorilor a mai spus că uşa naţionalei rămâne deschisă atât pentru tinerii jucători din campionatul intern, cât şi pentru cei care se apropie de 30 de ani dar care joacă la echipele lor de club.