Vasile Dâncu a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale
Articol de Sabina Lapadatescu, 17 noiembrie 2015, 12:18
Vasile Dâncu, propus pentru Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice, a fost audiat în această dimineaţă. El a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, cu 27 de voturi şi o abţinere. Dâncu a fost nominalizat şi pentru un post de vicepremier.
„Prin propria mea activitate o să demonstrez că nimic nu va fi politic din ceea ce vom face la acest minister. Vom aborda absolut tehnic această problemă. De altfel, eu nu am de ani de zile nicio apartenenţă politică. Mă bucur că din partea comisiei am primit sprijin politic din partea tuturor partidelor şi acesta este un credit de care nu poţi să scapi până la sfârşitul activităţii. Vom fi obligaţi, întreg Guvernul şi eu personal, să-i reprezentăm pe cetăţenii României, indiferent de apartenenţa lor politică”, a precizat Dâncu la încheierea audierii sale în Comisiile reunite pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.
În ceea ce priveşte iniţierea unui plan de redresare a RADET, el a explicat că a vorbit în faţa membrilor comisiilor de specialitate despre faptul că Ministerul Dezvoltării ar putea să fie cadrul de negociere, prin experţii pe care îi are, alături de Consiliul General al Capitalei, pentru a se constitui această strategie.
„Este o problemă de administrare locală, dar nouă, ca Guvern, nu ne este indiferent ce se întâmplă cu cetăţenii Bucureştiului şi autoritatea centrală trebuie să intervină atunci când autorităţile locale nu sunt în măsură să facă asta, sau că nu sunt destul de organizate, sau că nu au resurse. Printr-o ordonanţă guvernamentală s-ar crea mecanismul prin care ar trebui corectate aceste lucruri, prin care Consiliul Municipal se poate împrumuta mult mai ieftin şi pe termene mult mai lungi. (…) Evident că nu putem plăti din bugetul de stat în acest moment încălzirea”, a arătat Dâncu.
Sursă: Agerpres