Unul din cei mai mari sportivi şi-a anunţat retragerea
Articol de , 19 noiembrie 2015, 11:11
Richie McCaw, căpitan nationalei Noii Zeelande la rugby, şi-a anunţat retragerea din activitate.
Decizia vine la trei săptămâni după ce sportivul a reuşit să câştige pentru a doua oară în cariera Cupa Mondială de rugby.
În vârstă de 34 ani, Richie McCaw a adunat 148 de selecţii alături de All Blacks, cea mai puternică echipă de rugby a planetei.
Sportivul a fost ales de trei ori cel mai bun rugbyst al lumii, record pe care îl împarte cu compatriotul său Dan Carter.