Proteste împotriva acţiunilor antiteroriste
Articol de , 28 noiembrie 2015, 21:15
Mii de oameni au protestat astăzi la Londra şi Madrid împotriva implicării ţărilor lor în campania din Siria.
Oamenii nu sunt deacord cu formarea uniei coaliţii internaţionale de lovituri aeriene împotriva grupării Statul Islamic.
În privinţa acesteia Parlamentul celor două ţări ar urma să se pronunţe în următoarele zile.
Manifestaţia a avut loc după apelul lansat de preşedintele Francois Hollande la deputaţii britanici de a aproba participarea ţării lor la campania de lovituri aeriene din Siria, la două săptămâni de la atentatele sângeroase de la Paris revendicate de Statul Islamic.
Prim-ministrul britanic David Cameron, favorabil unei decizii în acest sens, ar putea solicita un vot în aceasta privinţă săptămâna viitoare.
În 2003, la Londra, peste un milion de oameni au protestat împotriva intervenţiei în Irak decise de premierul laburist de atunci, Tony Blair.