Nouă străini suspectați de terorism, expulzați din România
Articol de Sabina Lapadatescu, 4 decembrie 2015, 12:17
Nouă străini suspectați de legături cu terorismul au fost declarați indezirabili în acest an și expulzați de pe teritoriul țării, prin decizia Curții de Apel București, la propunerea Serviciului Român de Informații (SRI). În plus, alte 246 de persoane au fost oprite la graniță din aceleași motive, potrivit SRI.
„SRI, ca autoritate națională în domeniul antiterorismului, își reiterează eforturile în vederea prevenirii oricăror amenințări teroriste la adresa României și a aliaților săi. În ceea ce privește numărul de expulzări ale persoanelor suspectate de acțiuni care au legătură cu terorismul, în 2015, la propunerea SRI, Curtea de Apel București a pus în aplicare măsura de declarare ca indezirabil în cazul a nouă cetățeni străini care reprezentau o amenințare pe profil antiterorist, aceștia fiind îndepărtați de pe teritoriul național. De asemenea, tot la propunerea SRI, Ministerul Afacerilor Interne a pus în aplicare măsura de nepermitere a intrării în țară (NPI) a 246 de persoane care comportau riscuri pe profil antiterorist”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.
Străinii opriți la graniță provin în special din Irak, Palestina, Maroc, Tunisia, Siria, iar aproximativ 70% dintre aceștia sunt în conexiune sau au derulat activități în sprijinul Daesh.
Reprezentantul SRI a adăugat că numărul celor care nu au fost lăsați să intre în țară este în creștere.
Sursă: Agerpres