Expozitia #FIND_US: #Colectiv…ultimele fotografii

Articol de Vicentiu Andrei, 13 decembrie 2015, 22:11

Poate stiti sau nu, insa expozitia de fotografie „Find us” de la Hanul Gabroveni din Bucuresti gazduieste un omagiu dedicat artistilor care au pierit in incendiul din Clubul Colectiv.

Absolut toate lucrarile apartin fotografilor care au pierit in incendiul din Colectiv.
Ce poti sa simti cand intri pe poarta unui han cochet atat acum, cat si in vremurile tineretii sale, un han cu iz de voi buna si ademenitoare colinde cantate de o orchestra situata in centrul incintei sale primitoare?

Ce poti sa simti cand stii ca sus, pe scari, dupa colt, se afla amprentele fotografice ale unor oameni care vor ramane pentru totdeauna captivii acestui an?
Ce poti sa simti si sa descrii cand la intrarea in han vezi o cafenea ticsita de oameni ce sorb licori fierbinti, zambesc si se destinuie, in timp ce sus este doar linistea apasatoare a unora ce au grait prin obiectivul foto?

Ce poti sa simti cand in jurul tau copiii ies din magazinele de cadouri de Craciun, avand viitorul in frunte, in timp ce sus, mai sus de noi, niste suflete minunate ar putea cadea in desuet pentru generatiile fara empatie?

Urc, in tacere, dar cu pasi grabiti.
Sunt doua incaperi paralele, doua sali lungi precum cele in care sunt depusi raposatii la priveghi.
Muzica vesela de jos nu mai rasuna iar oamenii aceia multi s-au risipit in alte orizonturi.
Sunt doar cativa vizitatori, se uita, nu spun nimic, fac poze si pleaca.

Incep sa caut cu repeziciune numele sau.
Ce lucrari splendide, ce artisti!
Dar simt ca trebuie sa il caut pe el.
Nu ii regasesc numele in prima incapere.
In cea de-a doua reincep tulburatoarea-mi misiune de recunoastere.
Si, da, ii gasesc o prima fotografie de la concertul formatiei Depeche Mode. Stiam ca e mort, dar parca mai pastram o speranta copilareasca…o speranta ca totul a fost o confuzie. Dar nu, este un cosmar ale carui dimensiuni nu le putem cuprinde, cum nu putem cuprinde Universul cu imaginatia noastra, cum nu putem cuantifica iubirea, cum nu putem numara clipele de emotie…

Este Alex Chelba. A fost Alex Chelba. Va fi Alex Chelba.
Pentru mine, un prieten care, prin disparitia sa fizica a lasat in urma regrete greu de cuvantat.
Era un fotograf tanar si foarte talentat, te biciuia pasiunea sa pentru arta prin rascolitarea putere a imaginilor captate.
Am simtit nevoia sa ii privesc in mod expres lucrarile, acea selectie de fotografii din timpul concertelor la care participa.
Doua dintre ele erau scaldate in intuneric, dar el a pasit catre lumina.
Priveam peretii captusiti cu instantanee foto si simteam ca pe zidurile hanului sunt etalate chiar trupurile lor ucise.
Iti trebuie musai o flama intensa pentru a capta atata valtoare, atata viata si atat de multa energie.
O flama interioara ce s-a unit cu una exterioara, prea greu de suportat.
E culmea, ma gandesc la arsita mistuitoare, iar in sala dovezii lor pamanesti este atat de frig. Prea rece, prea gol, prea gol fara ei in lumea asta mica in care spaimele sunt calaretii apocaliptici ai dezbinarii si ai urii!

Nu pot sa nu remarc faptul ca in afara fotografiilor acestor martiri, expozantii nu au gasit de cuviinta sa afiseze la intrare chipurile celor adormiti.
Cred ca un astfel de tribut ar fi cerut mai multa recunoastere postuma.
Plec si am in minte ochii albastri pe care nu i-am zarit pe nicaieri.
Minunate fotografiile, minunata intiativa, imi doresc insa ceva mai mult, mai profund, pentru ca omagiul sa fie complet.
Cobor scarile din lemn si sticla si, in acordurile vesele ale colindelor, ma indrept spre iesirea hanului Gabroveni.
In spatele meu e viata, e muzica si voie buna, iar in stanga mea e frig izvorat din foc.
La iesire revad afisul evenimentului.
Interesant…au spus Adio gravitatiei (Goodbye to Gravity) si acum ne-au indemnat sa ii gasim (Find us). Sunt si acolo, in fotografiile pasiunii lor, sunt si in noi, cei ce nu pricepem nimic din neputintele noastre de a schimba soarta, sunt si in dimensiunea celesta a spiritualitatii.

Adio, oameni frumosi!

Autor: Madalina Vulpe