Bilanțul tragediei din Colectiv a ajuns la 61 de morți
Articol de Marga Tudor, 14 decembrie 2015, 06:08 / actualizat: 14 decembrie 2015, 7:17
O pacientă de 36 de ani a decedat aseară, la o clinică din Germania. Femeia fusese transportată în urmă cu o lună de la Spitalul Bagdasar Arseni, starea ei fiind atunci extrem de gravă. La o primă tentativă de transfer, medicii au decis chiar să oprească operațiunea de transport.
Tragedia de la clubul bucurestean a readus în atenţie o problemă grava din spitalele romanesti: infecţiile intraspitaliceşti. Cel puţin trei dintre supravieţuitorii incendiului au murit din cauza unor asemenea infecţii.
O altă problemă e legată de dotarea spitalelor de arsuri. De nevoile de îngrijire absolut speciale pe care le au aceşti pacienţi. Primul plan anunțat de autorități e alocarea de fonduri pentru renovarea spitalelor de arsuri din Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti.
După tragedia de la Colectiv, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a interzis folosirea torţelor şi a lumânărilor în timpul spectacolelor, în restaurante sau cluburi. Pentru evenimentele organizate în aer liber, unde participă mai mult de 200 de oameni, este obligatorie autorizaţia de securitate la incendiu. Actele necesare obţinerii autorizaţiei trebuie depuse la ISU cu cel puţin 30 de zile înainte de spectacol.