Legea bugetului de stat, promulgată de Klaus Iohannis
Articol de Sabina Lapadatescu, 18 decembrie 2015, 14:55
Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale pe anul 2016 au fost promulgate de presedintele Klaus Iohannis.
De asemenea, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016.
Parlamentul a adoptat miercuri proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016. Legile au întrunit o largă majoritate, iar la finalul dezbaterii și votului, premierul Dacian Cioloș le-a mulțumit parlamentarilor pentru modul în care s-au mobilizat pentru analizarea și dezbaterea celor două acte.
Șeful Guvernului a dat asigurări că Executivul va gestiona bugetul de stat în mod transparent, eficient și prudent, astfel încât să nu apară derapaje.
El a arătat că educaţia, investiţiile şi cercetarea sunt priorităţi clar asumate de acest Guvern prin buget.
”Acest buget a trebuit să fie realizat la câteva săptămâni de când a fost instalat Guvernul şi care a ţinut cont de decizii pe care în mod legitim acest Parlament le-a luat şi care se reflectă în acest buget. Altfel, cu siguranţă ar fi fost o altă structură a bugetului şi sper să găsim o cale să pregătim pentru anul 2017, să lăsăm un proiect de buget care să reflecte modul în care acest Guvern gândeşte şi vede perspectiva de dezvoltare a României, nu doar pe termen scurt, dar şi pe termen mediu. Lăsaţi-ne acest an ca să arătăm ceea ce am dorit să facem şi sper eu să avem acelaşi aplomb, aceeaşi dezbatere şi susţinere pentru buget”, a mai spus Cioloş.
Sursă: Agerpres