Orașul fără apărare în fața celor mai „liberale” profesii
Articol de Mircea Apostolescu, 18 decembrie 2015, 13:46
Afișele care ne agresează zilnic privirea și care ne propun de la împrumuturi „avantajoase”, până la așa-zise angajări, spectacole și, pentru că suntem în sezon, chiar locuri unde să ne petrecem Crăciunul și Revelionul, asta ca să nu mai menționăm clasicele „săpăm puțuri” și „aduc balast”, au devenit atât de obișnuite, de normale, încât aproape că trecem pe lângă ele fără să le observăm.
Există chiar și o lege, începând din 2013, care interzice afisajul în afara locurilor special amenajate în acest scop, iar cei în drept fac eforturi să o aplice. Astfel, și Poliția Locală a Municipiului București a aplicat, în ultimele șase luni, 65 de amenzi contravenționale, a căror valoare totală depăseste 100 mii lei.
La fel ca și colegii lor de la sectorul 1, inspectorii de la Primăria Capitalei nu reușesc nici măcar să diminueze cât de cât apetitul pentru afișajul ilegal.
Situația este aceeași și în privința altor contravenții, precum cele săvârșite de către marcării ilegali, de către cerșetori sau de către scormonitorii care colectează selectiv plasticul, hârtia și aluminiul din recipientele de colectare stradală, amplasate de operatorii de salubrizare.
Ce au în comun aceste contravenții? Ele ne creează disconfort, în viața cotidiană și nu pot fi combătute în mod eficient. Asta pentru că ele sunt săvârșite de persoane fără ocupație, multe dintre ele fără adăpost , care nu dețin imobile în proprietate și care, în concluzie, nu pot fi obligate la plata amenzilor contravenționale.
Desigur, teoretic, există posibilitatea transformării amenzilor neplătite în zile de muncă în folosul comunității. Numai că acest demers este unul dificil, care presupune întocmirea unui dosar și prezentarea cauzei în fața unul judecător. Astfel, instanțele ar fi supraaglomerate cu mii de dosare, iar finalitatea nu ar fi cea dorită. Pentru că legea prevede executarea muncii în folosul comunității în localitatea de domiciliu, iar contravenienții provin, într-o mare majoritate, din alte localități decât Bucureștiul.
Așadar, suntem, practic, fără apărare în fața lipitorilor de afișe, a cerșetorilor, parcagiilor și scormonitorilor.