Află care este starea răniților de la Colectiv internați la Bruxelles!
Articol de Sabina Lapadatescu, 19 decembrie 2015, 13:14
Premierul Dacian Cioloş a fost în vizită la Spitalul Militar ”Reine Astrid” din Bruxelles. Acolo sunt internați cei mai mulți dintre răniții în incendiul din clubul Colectiv. După vizită, premierul a anunțat că aproape toți se află în stare bună. Doar un pacient se află la terapie intensivă.
”Cei pe care i-am vizitat aici aproape toţi sunt în stare bună, mai este un tânăr, un adolescent, care este la terapie intensivă, pe care nu l-am văzut pentru că dormea. Am văzut cinci dintre ei, care erau treji şi care sunt în stare de evoluţie bună, chiar foarte bună dată fiind starea în care au fost. Ce m-a bucurat cel mai mult e, dincolo de starea fizică, şi starea psihică, să spun, pentru că sunt optimişti. Şi îngrijirile au fost bune, am avut o discuţie şi cu însoţitorii lor”, a declarat Cioloş, potrivit unui material video postat pe site-ul Guvernului.
Premierul a mai spus că i-a asigurat pe răniţi că vor fi luate toate măsurile pentru ca recuperarea lor să decurgă bine atât la Bruxelles, cât şi la întoarcerea în țară.
În prezent, opt persoane sunt internate în spitale din Belgia, potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătăţii.
Sursă: Agerpres