Medic cercetat pentru luare de mită și trafic de influență
Articol de Sabina Lapadatescu, 23 decembrie 2015, 16:00
Un medic român a fost reținut pentru 24 de ore. Este vorba de un doctor ortoped de la Spitalul de Ortopedie Foișor, care este cercetat pentru luare de mită și trafic de influență. Miercuri, procurorii au solicitat Tribunalului București arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Procurorii spun că, pe 11 decembrie, medicul a pretins 6.000 de lei de la o persoană şi în zilele următoare a primit 5.000 de lei, pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale în cazul unei minore.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală Anticorupție.
Sursă: Agerpres