Cercetări în cazul copiilor români preluați de autoritățile norvegiene
Articol de Sabina Lapadatescu, 23 decembrie 2015, 16:29
Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul copiilor români luați de la părinți de autoritățile norvegiene. Modalitatea în care au acţionat reprezentanţii Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia ar fi încălcat Constituţia ţării în cauză.
De asemenea, este posibil să fi fost încălcate mai multe norme din legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului, spune Avocatul Poporului.
Reamintim că cinci copii au fost preluaţi de autorităţile norvegiene luna trecută. Minorii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, după ce, două fete din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi.
Autoritățile din această țară suspectează ca tatăl român și soţia sa de cetăţenie norvegiană își îndoctrinează religios copiii.
Cei mici au fost plasaţi în trei familii, iar, de curând, a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei.
Peste 300 de persoane au protestat, sâmbătă, la Ambasada Norvegiei din Romania, faţă de acest caz.
Sursă: Agerpres