Spitalele care asigură asistență medicală în perioada sărbătorilor
Articol de Sabina Lapadatescu, 25 decembrie 2015, 22:41
Nouă spitale vor asigura asistenţa medicală, în Capitală, în perioada sărbătorilor de iarnă. Este vorba de Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Spitalul Universitar de Urgenţă, Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon”, Spitalul de Urgenţă ”Sf. Ioan”, Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni”, Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, dar şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Marie Curie”.
Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti va avea program normal de lucru. Solicitările vor fi preluate de la numărul 112.
Totodată, Direcția de Sănătate Publică Bucureşti va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul său din strada Spiru Haret nr. 14 sector 1 şi la numele de telefon 021/313.77.39 şi la 021/311.21.90.
Sursă: Agerpres