Ascultă Radio București FM Live

Grevă de avertisment, vineri, pe Aeroportul Otopeni

Grevă de avertisment, vineri, pe Aeroportul Otopeni
Foto: Foto: newsair.ro

Articol de Marga Tudor, 20 ianuarie 2016, 17:46

Protestul va avea loc între orele 13 – 15 și este organizat de Sindicatul Liber de Handling Aeronautic. Președintele acestuia, Alexandru Cristian Cioc spune că revendicările se referă la salariile angajaților, la programul de muncă prost organizat și la asigurarea transportului între aeroport și domiciliu. El a mai spus că sindicatul pe care îl conduce „nu dorește greva, dar nici nu poate accepta rezolvarea revendicărilor prin propunerea care ni s-a făcut, de reducere a salariilor”.

Reprezentantul Sindicatului a explicat că, în mod normal, programul ar trebui să fie de 12 ore de muncă intercalate cu 24 sau 48 de ore de pauză, însă acesta nu se mai respectă din cauza dimensionării defectuoase.  Iniţial, compania a avut aproape 900 de angajaţi, însă în prezent mai sunt aproximativ 700, care trebuie să asigure acelaşi volum de muncă.

Printre activitățile prestate de angajații din handling se numără procesarea mărfurilor, curatenia avioanelor și degivrarea acestora. „Nu poți să încarci tone de bagaje, la -18, -20 de grade, și apoi să faci și degivrare”, subliniază liderul sindical.

În prezent au loc negocieri, însa, dacă acestea nu vor avea succes, vineri va fi declanșata greva de avertisment.

Greva angajaților care asigură transportul pasagerilor, va duce la întârzieri pentru majoritatea zborurilor de pe aeroportul Otopeni.

 

 

Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:25

Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”

Expoziţia „Cele mai frumoase tradiţii”, care explorează bogăţia obiceiurilor şi a valorilor spirituale transmise de-a lungul...

Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”
România şi Bulgaria ar putea adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:48

România şi Bulgaria ar putea adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025

România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne...

România şi Bulgaria ar putea adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025
DSU: 20 de localităţi din ţară – afectate de fenomenele hidrometeorologice din ultimele 24 de ore
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:43

DSU: 20 de localităţi din ţară – afectate de fenomenele hidrometeorologice din ultimele 24 de ore

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis vineri dimineaţa că 20 de localităţi din 13 judeţe – Alba, Braşov, Caraş-Severin,...

DSU: 20 de localităţi din ţară – afectate de fenomenele hidrometeorologice din ultimele 24 de ore
CNAS a publicat condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:35

CNAS a publicat condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave

Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul...

CNAS a publicat condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:33

Viitorul Bucureștiului, producția de energie cât mai eficientă și cât mai verde! 

Săptămâna viitoare vor fi semnate contractele pentru finanțarea din fonduri europene a modernizării a trei dintre cele patru electrocentrale...

Viitorul Bucureștiului, producția de energie cât mai eficientă și cât mai verde! 
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:18

Asociaţia Autism Voce: România va avea o hartă a organizaţiilor ABA din România

Asociaţia Autism Voice lansează astăzi apelul pentru a crea Harta Organizaţiilor care oferă servicii ABA în România, un instrument esenţial...

Asociaţia Autism Voce: România va avea o hartă a organizaţiilor ABA din România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:10

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe

Noi premiere ne așteaptă în cinematografe. Ne reîntâlnim cu Michelle Yeoh câștigătoarea Oscarului, Ariana Grande, Cynthia Erivo, Horațiu...

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:05

Românii vor putea călători fără viză în China din 30 noiembrie anul acesta

China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30...

Românii vor putea călători fără viză în China din 30 noiembrie anul acesta