Tecău şi Rojer, calificaţi în sferturile probei masculine de dublu la Australian Open
Articol de Stefania Grigore, 25 ianuarie 2016, 08:59
Tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer, principalii favoriţi ai probei masculine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, s-au calificat în sferturile de finală, luni, la Melbourne, după ce au trecut de italienii Marco Cecchinato/Andreas Seppi cu 7-6 (0), 6-3.
Perechea româno-olandeză s-a impus într-o oră şi 26 de minute de joc, în care a reuşit cinci aşi (3 pentru italieni), a făcut 3 duble greşeli (4 pentru adversari), a adunat mai multe lovituri direct câştigătoare (31-26), a avut procentaje superioare la punctele reuşite cu primul serviciu (84%-73%) şi cu al doilea (57%-41%), în timp ce raportul la erorile neforţate a fost egal (11-11).
Tecău şi Rojer, care anul trecut s-au oprit în semifinale, şi-au asigurat un cec de 80.000 dolari şi 360 de puncte ATP.
În sferturi, cuplu, româno-olandez va da piept cu perechea franceză Adrian Mannarino/Lucas Pouille, care a dispus cu 6-3, 7-6 (6) în optimi de columbienii Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, capi de serie numărul 12.
Sursa: Agerpres