Cum va fi vremea la începutul săptămânii. Vezi PROGNOZA METEO în ţară, la Bucureşti şi la munte
Articol de DSRNetworkAdmin, 20 aprilie 2014, 16:57
Vremea se va încălzi semnificativ luni în toată ţara, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 … 18 grade pe litoral şi 23 … .24 de grade, local, în toate zonele de câmpie şi podiş.
ÎN BUCUREŞTI:
Luni, vremea se va încălzi şi va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi de 23 … 24 de grade, iar cea minimă de 9 … 10 grade.
ÎN ŢARĂ:
În noaptea de luni înnorările se vor accentua în jumătatea de sud-vest a teritoriului, iar în Banat şi în Oltenia pe arii extinse vor fi averse însoţite de descărcari electrice, cumulându-se local cantităţi de apă de 15 … 20 l/mp.
Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile minime se vor încadra în general între 4 şi 12 grade.
Marţi, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în cea mai mare parte a ţării, cu maxime termice între 16 şi 25 de grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii, când vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local în nord-vestul ţării, în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în rest.
Izolat vor fi posibile cantităţi de apă de peste 10 … 15 l/mp. Temperaturile minime se vor încadra între 3 şi 13 grade.