Recomandare de timp liber: „The Big Short”
Articol de , 1 februarie 2016, 18:21
Probabil că cea mai importantă premieră cinematografică a săptămânii este „The Big Short”, o „comedie financiară”, cum a fost etichetată, ce rulează cu titlul românesc „Brokerii apocalipsei”, la Glendale Studio şi toate cinematografele de mall. De altfel, această dramă biografică, după conţinutul său, are o mulţime de nominalizări la premiile Globul de Aur, BAFTA şi Oscar.
Bazat pe povestea adevărată descrisă în romanul best seller al lui Michael Lewis „The Blind Side, Moneyball”, filmul este scris şi regizat de Adam McKay şi are în distribuţie unele din cele mai „grele” nume de la Hollywood: Christian Bale, Steve Carell, Ryan Gosling şi Brad Pitt, care este şi producător.
„The Big Short” explorează cu aplomb şi claritate melanjul absurd de situaţii care au dus la marea criză financiară din 2008. Patru brokeri şi analişti observă ceea ce marile bănci, agenţiile de rating, media şi guvernul refuză să vadă, şi anume, iminenţa colapsului finanţelor americane, urmat de cel al economiei Statelor Unite şi apoi de cel la nivel mondial, ca urmare a ingineriilor folosite pentru îmbogăţirea câtorva lacomi.
După ce au studiat piaţa imobiliară şi au remarcat contrastul dintre valoarea ei şi modul cum marile bănci folosesc o bombă cu ceas pentru a câştiga şi mai mulţi bani, celor patru le vine geniala idee de a paria împotriva băncilor. Idee pe care o regretă în final, chiar dacă îi îmbogăţeşte. Investiţiile lor extrem de îndrăzneţe îi vor duce în culisele sumbre ale sistemului bancar, unde vor fi nevoiţi să se îndoiască de oricine şi de orice. Şi, odată cu ei, şi noi, spectatorii.
În cele peste două ore, acest film reuşeşte să aducă pe ecran frustranta combinaţie de lăcomie, indiferenţă, impostură şi cumplită prostie a băncilor, dar şi a instituţiilor statului american destinate să le controleze. Iar în final vedem cum din criza provocată de ele, băncile scapă aproape nevătămate în timp ce cetăţenii de rând îşi pierd nu numai casele, ci chiar pensiile, rămânând, practic, fără nici un mijloc de trai.
Probabil că, cel puţin o parte din spectatori nu vor fi atraşi de un asemenea subiect, mai ales că „The Big Short/ Brokerii apocalipsei” este un film destul de dificil, însă e unul obligatoriu de vizionat, alături de echivalentele sale documentare „Inside Job” de Charles Ferguson şi „Capitalism: A Love Story” de Michael Moore, plus alte două-trei producţii, dacă vrem să înţelegem în ce lume trăim.