TiSA trebuie să protejeze companiile UE în străinătate și serviciile publice acasă, spun deputații
Articol de Sabina Lapadatescu, 4 februarie 2016, 16:02 / actualizat: 5 februarie 2016, 16:09
Negocierile în curs privind un Acord pentru comerțul cu servicii (TiSA) între țările care reprezintă 70% din comerțul mondial cu servicii ar trebui să faciliteze accesul companiilor UE pe piețele internaționale, fără să oblige UE, autoritățile naționale și locale să deschidă serviciile publice pentru competiție, altfel fiind restricționat dreptul lor de a reglementa în interes public, spun deputații în recomandările aprobate miercuri.
„Votul de astăzi este un moment important. Sunt mândră că am obținut un sprijin larg în spectrul politic pentru a modifica orientarea politicii comerciale a UE în interesul companiilor UE și al consumatorilor”, a spus raportorul Viviane Reding (PPE, LU), după ce Parlamentul a aprobat rezoluția ei cu 532 de voturi la 131 și 36 de abțineri.
”După doi ani de monitorizare a negocierilor TiSA și consultare cu cetățenii, Parlamentul European se află acum la masa negocierilor. Ieri, Comisia Europeană a avut un cec în alb. Astăzi primește un mandat parlamentar foarte clar. Dacă recomandările noastre sunt respectate, TiSA va permite mai multe drepturi pentru cetățenii noștri acasă și va îndepărta unele obstacole pentru companiile noastre în străinătate. Dacă nu, Parlamentul nu va ezita să dea un veto acestui acord”, a mai spus ea.
„Liniile albastre”
Pentru a proteja companiile UE față de competiția neloială în străinătate, deputații cer negociatorilor UE:
• reciprocitate în deschiderea piețelor, având în vedere că serviciile UE sunt deja mai deschise la competiția străină decât cele ale partenerilor săi. Mai multă deschidere ar trebui să fie în special căutată pentru licitațiile publice internaționale, telecom, transport, servicii financiare și digitale
• ajustarea practicilor respective ale statelor terțe împotriva companiilor UE, cum ar fi localizarea obligatorie a datelor sau limitelor de capital străin
• mai puțină birocrație pentru IMM-uri, cărora le lipsesc resursele financiare și umane necesare pentru a naviga în regulile comerciale internaționale
“Linii roșii”
Deputații au identificat și anumite elemente care să fie excluse din negocieri:
• serviciile publice UE, cum ar fi educația, sănătatea, serviciile sociale, sistemele de asigurări sociale și serviciile audiovizuale
• protecția datelor cetățenilor UE trebuie să fie conformă standardelor actuale și viitoare
• UE ar trebui să fie de acord să accepte doar lucrători străini înalt-calificați, cu contracte și pe perioade limitate de timp
• dreptul legiferatorilor UE, naționali și locali de a reglementa în interes public trebuie să fie protejat, la fel ca și dreptul lor de a se răzgândi în cazul în care doresc să renaționalizeze serviciile deschise anterior competiției private
• Includerea unei clauze de reanalizare care să permită unei părți să plece din TiSA sau să renunțe la angajamentele privind liberalizarea unui serviciu dacă sunt încălcate standardele de muncă și sociale.
Mai multe drepturi pentru consumatorii UE în străinătate
Deputații vor asigurări și mai multe informații pentru consumatorii UE care călătoresc și folosesc servicii în străinătate, cum ar fi taxele de roaming, comisioanele pentru cardurile bancare și asigurări împotriva spam-ului și geoblocking-ului.
Implicați China
Deputații sprijină cererea Chinei de a se alătura negocierilor și de a căuta în viitor o viziune ”multilaterală” a acordului.
Mai multă transparență
Comisia Europeană ar trebui să ofere mai multe rezumate pentru public în care să prezinte fiecare parte a acordului și ar trebui să publice rapoarte de feedback pentru fiecare rundă de negociere, pe pagina de internet Europa.
Background
Negocierile pentru un Acord în comerțul cu servicii, în desfășurare din aprilie 2013, au ca scop stabilirea unui set minim global de cerințe pentru comerțul în sectoare cum ar fi cele ale serviciilor financiare, digitale și de transport. Participanții actuali sunt cele 23 de state membre ale Organizației Mondiale a Comerțului, care reprezintă împreună 70% din comerțul global cu servicii.
Pentru informații suplimentare privind cererile specifice ale deputaților, consultați nota de background (EN/FR)